Du-te, Bobo, du-te…

O știre care ar putea fi catalogată undeva între senzațională și înspăimântătoare ne-a fost furnizată duminică pe înserat: Vieri, marele (vorbim de kile, desigur!) fotbalist italian, ar putea descinde în România. Nu, nu pentru meciul ăla de caritate, cu Figo, Roberto Carlos și Gică Hagi, adică fotbaliști cândva excepționali și, desigur, celebri, deși eu la asta m-am gândit când am auzit capul de știre. Chiar îmi imaginam că e o soluție pentru completarea efectivelor, în caz că Roberto Carlos își menține hotărârea de a se da accidentat. „Bobo”, așa cum îl alintă presa italiană și fanii (foști, că acum nu mai e cazul…) vrea nu să participe la meciul ăsta „de vară”, ca șprițul, ci la ditamai campionatul național, din postura de fotbalist cu acte în regulă, înregimentat la „ceferiștii” din Giulești. Cu ce prilej? Păi, probabil, după ce la Firenze, acasă la el, i-or fi băgat foștii fani interdicția de acces, urmare prestațiilor mai mult decât jenante ale fostului superstar, culminând cu penalty-ul care a îngropat-o pe Fiorentina la capătul „dublei” cu Glasgow Rangers, din semifinala Cupei UEFA. Am scris după meci, chiar aici, despre malacul nehazos numit „Bobo” care, în cele 10-12 minute cât mai joacă în câte un meci, în amintirea gloriei de altădată, nu numai că nu produce decât efecte comice, dar distruge și ceea ce ar putea construi ceilalți (Mutu, în primul rând), băgându-și hoitul în mijlocul vreunei faze care ar fi putut deveni periculoasă, cu o singură condiție: că ăsta să-și fi odihnit chintalul de șuncă pe o iarbă de la munte, nu tocmai pe aia înconjurată de tribune. De ce o fi cășunat malacul pe România? Simplu: fiindcă fotbalul nostru letargic i se potrivește mănușă. Doar nu era să meargă la turci, precum Carlos (că tot veni vorba) și să prindă și un sfert de finală de Champions’ League. Că oricum nu-l mai prindeam, cu el în echipă… Și dacă tot arată ca un pachiderm reșapat, cred că i se potrivește de minune bancul ăla cu ardeleanul care primise cadou un elefănțel. Și care, după ce i-a mâncat iarba, livada, gardul și tot ce mai era pe-acolo, într-o bună zi a luat-o din loc. Iar ardeleanul, privind în urma lui și văzându-l cum se îndepărtează, fericit dar și ușor nostalgic, zicea cam cum ar trebui să zică și conducerea Rapidului la așa o propunere: „Du-te, Bobo, du-te. Du-te-n…”