DSP Suceava nu mai face teste Covid pentru călătorie în străinătate

Directia de Sanatate Publica Suceava
Directia de Sanatate Publica Suceava

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava efectuează joi, 30 iulie a.c., ultimele teste la cerere pentru SARS-CoV2 pentru cei care doresc să plece în călătorie în străinătate. Directorul DSP Suceava, dr. Dinu Sădean, a declarat că, în intervalul 15-29 iulie a.c., în laboratorul de analiză moleculară al instituției au fost efetuate 180 de teste la cerere, dintre care două au fost pozitive, ale unei familii care intenționa să plece în vacanță în Grecia.
De altfel, până în data de 10 august laboratorul de analiză moleculară al DSP Suceava își încetează temporar activitatea, asta deoarece atunci urmează să fie livrate kit-urile și reactivii care s-au achiziționat prin licitație. Activitatea de recoltare de probe se va desfășura normal, dar numai pentru contacții din focar ai cazurilor confirmate, iar probele vor fi procesate la Iași, în laboratoarele cu care DSP are contract. Conform legislației, DSP se ocupă strict de focarele de boală.
În județul Suceava, testări pentru SARS-CoV 2 la cerere, cu rezultat în 24 de ore și buletin de analiză în limba engleză, se fac la laboratorul Spitalului Municipal Vatra Dornei și, din 10 august, și la laboratorul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată

Aproape 700 de pacienți au solicitat până acum consultații pentru bolile genetice, la cabinetul de Genetică Medicală din Spitalul Clinic Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava