2.447 de cutii de lapte praf a câte 400 de grame fiecare au ajuns marți în depozitele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, urmând a fi distribuite primăriilor din județ, cu titlu gratuit, în funcție de solicitările medicilor de familie. Așa a informat, ieri, purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Popescu, care a arătat că, pentru primul trimestru din 2015, ministerul de resort a alocat pentru achizițiile de lapte praf suma de 75.000 de lei, care va ajunge pentru achiziționarea a 4.894 de cutii. O a doua tranșă de lapte praf ce se acordă gratuit sugarilor ce nu pot fi alăptați va ajunge în depozitele DSP pe data de 31 martie, a precizat responsabilul de relațiile cu presa.
Adrian Popescu a anunțat că cele 2.447 de cutii vor fi distribuite unui număr de 31 de primării, dintre care cinci au ridicat deja laptele praf repartizat. Cantitatea achiziționată de DSP va ajunge pentru hrana a 350 de sugari timp de o lună, fiecare bebeluș urmând să beneficieze de șapte până la nouă cutii de lapte praf pe lună, în funcție de recomandarea medicului de familie.
Conform reglementărilor, laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni care nu beneficiază de lapte matern și care se încadrează în următoarele criterii: au mame care prezintă contraindicații ale alăptării ca urmare a unor boli grave, și anume TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficiență renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză; au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicații ale copilului.
Categoriile de copii care au dreptul la gratuitate
De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoși la care se constată o creștere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului vârstei), din cauza absenței laptelui matern. Potrivit legii, creșterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fișa de consultație medicală a acestuia, după evaluarea de către medicul de familie/medicul specialist pediatru sau neonatolog a tehnicii de alăptare și a curbei ponderale.
Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: copilul nu a recuperat greutatea de la naștere după două săptămâni de viață, copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni crește în greutate cu mai puțin de 500 g/lună, copilul cu vârsta mai mare de 8 luni crește în greutate cu mai puțin de 250 g/lună, este vorba de un copil adoptat, aflat în familie de plasament sau cu mamă decedată.
Achiziții
DSP Suceava a refăcut stocurile de lapte praf pentru bebelușii ce nu pot fi alăptați
