Drumul județean Pojorâta – Rarău ar putea fi închis în timpul iernii. Propunerea a fost făcută de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată în ședința deliberativului județean de joi, 31 octombrie 2013. Nechifor precizează că închiderea drumului Pojorâta – Rarău în timpul iernii ar fi oportună în condițiile în care se vor consuma resurse financiare importante pentru deszăpezirea lui, în condițiile în care acest drum asigură accesul către un singur agent economic.
În ședința Consiliului Județean Suceava din data de 31 octombrie 2013 va fi supus aprobării un proiect pentru încadrarea drumurilor județene pe niveluri de viabilitate în timpul iernii 2013 – 2014. Potrivit hotărârii, pe drumurile județene încadrate în nivelurile I și II de viabilitate pe timp de iarnă se va interveni cu prioritate cu lucrări de deszăpezire, în timp ce pe drumurile de nivel III și IV se va acționa numai în cazuri deosebite sau pentru redeschiderea definitivă în perioada primăverii. De asemenea, pe drumurile de nivel III și IV de viabilitate se vor realiza lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului numai cu acordul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava. Din totalul de aproape 1.050 de kilometri de drumuri județene, 775 de kilometri sunt încadrați în nivelurile I și II de viabilitate, iar diferența este încadrată în nivelurile III și IV. În nivelul I de viabilitate sunt incluse drumurile care leagă județul Suceava de județele învecinate, drumurile care leagă între ele zone cu populație numeroasă care nu poate fi aprovizionată prin rute ocolitoare, zone industriale importante care trebuie aprovizionate cu materii prime, alimente sau forță de muncă. În aceste condiții, în primul nivel de viabilitate a fost încadrat și drumul care face legătura cu Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea. În nivelul II de viabilitate sunt încadrate drumurile care leagă centrele de comună cu orașele sau centrele de comună între ele, drumurile care se racordează cu drumurile naționale și asigură accesul spre frontieră, precum și rutele din zonele turistice. Nivelul III cuprinde restul drumurilor județene unde se intervine cu mijloace locale sau în caz de necesitate, iar nivelul IV de viabilitate include sectoare de drumuri cu trafic redus, pentru care cheltuielile cu deszăpezirea sunt mari și nu pot fi justificate economic.