Drept la replică



Ca urmare a articolului apărut în Monitorul de Suceava în data de 31 octombrie “Ce facem cu câinii de pe strazi?”, Asociatia de Protecție a Animalelor Proanima-Suceava dorește să aducă câteva precizări:
În acest articol s-a generalizat ideea că în Suceava asociațiile nu fac nimic pentru a rezolva “problema” câinilor comunitari, de aceea dorim să precizăm exact ce activități are asociația noastră de 9 ani în Suceava:
– Activează de 4 ani, în baza unui contract de colaborare în adăpostul pentru câini comunitari situat Lunca Sucevei care aparține Primăriei Suceava. Momentan, în acest adăpost sunt peste 1300 de câini comunitari și este singurul din Suceava. În cadrul acestui adăpost Proanima asigură 100% hrană câinilor, tratamentele medicale, sterilizarea tuturor câinilor aduși în adăpost de hingheri, construcția și amenajarea de țarcuri, organizarea adopțiilor de câini. Exista un medic, angajat Proanima, care lucrează în adăpost și voluntari care muncesc 10-12 ore pe zi.
– În acest an, medicul Proanima, în colaborare cu medicii Wier Pfoten și Primăria Suceava, au organizat o campanie de sterilizări gratuite în adăpostul primăriei, în care s-au sterilizat 250 câini. De 4 ani Proanima organizează campanii gratuite de sterilizare de 2 ori pe an.
– În 2009 au fost organizate 3 târguri de adopție și emisiuni de adopție cu sprijinul presei sucevene, în urma cărora s-au adoptat peste 100 de câini.
– În 2008-2009, Proanima a organizat campanii de informare în scoli și în presă, despre prevenirea abandonului, despre comportamentul față de câini, despre legea de protecție a animalelor și elaborarea de propuneri și soluții civilizate și eficiente către autoritățile locale în legătură cu problema câinilor de pe străzi.
Toate aceste activități au fost realizate exclusiv din donații din partea iubitorilor de animale. Proanima nu a cerut sau primit vreodată bani de la bugetul local/național sau din fonduri europene. Cheltuielile făcute lunar de asociație sunt pentru mâncarea câinilor din adăpost, pentru tratamentele veterinare și operațiile de sterilizare, pentru salariul medicului veterinar, pentru lemne de foc și materiale pentru cuști și pentru benzină.
Precizam că Proanima nu și-a asumat niciodată răspunderea /obligația de a stârpi câinii de pe străzile Sucevei și nici de a-i păzi pe locuitori să nu fie mușcați sau lătrați. Proanima dorește ca străzile Sucevei să nu mai fie “bântuite “de câini abandonați, aruncați în stradă și chinuiți de diverse persoane care îi urăsc. Îndemnăm populația să sterilizeze câinii și cerem poliției și organelor competente să aplice legea 9/2008 pentru protecția animalelor și să pedepsească, conform articolelor legii, abandonul, cu amendă de la 1000 la 1500 ron, și cruzimea față de animale cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă penală de 500 la 6000 ron.
La întrebarea dvs “ce facem cu câinii de pe străzi?”, iată răspunsurile Proanima și totodată propunerile către autoritățile locale:
– un program de sterilizare în masă pe termen mediu/lung a câinilor de pe străzi (așa cum se practică din 2008 în București) și a celor din proprietate privată pentru prevenirea abandonului (mai puțin a celor cu valoare chinologică). Propunem ca exemplu orașul Oradea, în care programul de sterilizare și returnare în teritoriu este pus în practică din 2002 , iar în 2009 nu mai exista câini pe străzi..
– amenajarea corespunzătoare a adăpostului primăriei, momentan supraaglomerat, pentru a nu crea către populație acestă imagine oribilă despre adăpost și pentru a-i îndemna să vina să adopte câini.
– organizarea în colaborare cu ONG-urile de târguri de adopții și de campanii de prevenire a abandonului prin informări cât mai dese și veridice asupra situației acestor animale.
Aceste soluții ar putea fi implementate cu fonduri de la bugetul local.
Dacă pe strada Mărășești sunt doamne/domni care hrănesc câinii comunitari, este dreptul lor, nu se încalcă nici o lege, și în 2009 nu a fost înregistrat nici un caz de mușcături pe această stradă.
Proanima condamnă vehement orice formă de cruzime asupra animalelor, cum ar fi otrăvirea sau eutanasierea câinilor comunitari și îngrămădirea lor în adăposturi. Aceste forme crude de a “scăpa de câini” încalcă grav legea 9/2008 și aduc o pată neagră asupra orașului nostru, deoarece și Suceava este în secolul XXI și face parte din Uniunea Europeană. Asociația nu poate lua decizii de soluționare a problemei numărului de câini de pe străzi, acest lucru fiind doar de competența administrației locale, noi putem doar să propunem și să acționam atât cât ne permite legea și fondurile oamenilor miloși.
Vă așteptăm cu plăcere în adăpostul primăriei și dorim să stați de vorba cu noi, deoarece prin prezentarea unei situații veridice presa poate fi un factor foarte important în demararea proiectelor de sterilizare și adopție a câinilor comunitari.
Cu stimă,
Doinița Cocriș
Președinte Proanima-Suceava