Este mort sau viu? Aceasta este întrebarea chinuitoare și fără răspuns a unui tată care nu și-a mai văzut copilul din 1992. Atunci, fiul său, în vârstă de cinci ani și jumătate, a dispărut din fața blocului, fără ca ulterior familia sau poliția să mai afle ceva despre soarta sa. Dacă mai trăiește, băiatul are astăzi aproape 25 de ani, iar tatăl său mai păstrează în inimă speranța că acesta se va întoarce într-o zi acasă.
După cum am relatat în numărul de ieri al cotidianului Monitorul de Suceava, cele mai vechi cazuri de dispariții de copii din evidențele poliției se pierd în negura vremii, datând din anul 1992.
Pe 5 martie 1992 a dispărut de acasă Adrian Bogdănel Sbârcea, din municipiul Vatra Dornei, un copil în vârstă de șase ani și jumătate. Singurele date ale poliției sunt că acesta s-ar fi urcat în trenul accelerat spre Timișoara, probabil coborând în gara din Cluj. Atât și nimic mai mult.
Câteva luni mai târziu, pe 21 octombrie, în condiții cel puțin la fel de misterioase a dispărut și Damian Cristian Blându, un copil de cinci ani și șase luni din cartierul Obcini al municipiului Suceava. El a ieșit la joacă în fața blocului cu sora mai mică și a dispărut în câteva minute. Dacă, în alte cazuri de dispariții, polițiștii au indicii clare despre soarta copiilor, fiind vorba de minori fugiți voluntar de acasă sau ieșiți din țară, în timp ce în trei situații este vorba de copii înecați, cărora trupurile nu le-au fost însă găsite, despre aceste două cazuri nu se știe aproape nimic.
Și-a căutat copilul prin București, printre oamenii străzii și stații de metrou
Am reușit ieri să stăm de vorbă cu Gheorghe Blându, tatăl lui Damian Cristian, copilul în vârstă de cinci ani și jumătate dispărut din fața blocului din Obcini.
21 octombrie 1992, ziua blestemată pentru familia Blându, este încă vie în memoria nefericitului tată.
Își aduce aminte cum el și soția sa erau în casă, pregătind dulceață de gutui, iar Damian și sora sa, cu un an mai mică, au plecat afară, în fața blocului, să se joace. La un moment dat, în casă s-a întors doar copila în vârstă de patru ani. Damian parcă intrase în pământ. Părinții au început căutări disperate prin Suceava. Poliția a găsit apoi un martor care a declarat că a văzut într-un troleibuz un copil cu semnalmentele lui Damian, micuțul îndreptându-se spre Gara Burdujeni. La acea oră, din gară plecase un tren accelerat spre București, astfel că s-a luat în calcul și varianta ca acesta să fi ajuns în Capitală, ceea ce s-ar fi putut întâmpla însă doar dacă băiețelul ar fi fost însoțit de cineva.
„Am fost la București, mi-am luat două luni de concediu, le arătam poza copiilor, oamenilor străzii, pe la metrou, nimeni însă nu mi-a zis ceva concret de băiat”, rememorează căutarea disperată Gheorghe Blându.
Speranța, năruită de acum zece ani
După 19 ani în care fiul său, mort sau viu, nu a fost găsit, bărbatul nu știe ce să răspundă atunci când este întrebat dacă crede că Damian a fost răpit.
„S-ar putea să-l fi luat cineva, cum era pe vremea aceea… îi dădeai la copil o bomboană și îl păcăleai….el era tare sufletist… nu era retras ca alți copii. Nu prea cred totuși că s-a dus de capul lui”, își pune și astăzi întrebări tatăl copilului. Povestește că poliția i-a mai dat un ultim semn acum aproximativ zece ani. Atunci a fost identificat un copil de vârstă apropiată cu cea pe care trebuia să o aibă Damian, care nu știa cum îl cheamă și de unde este. Nu era vorba de fiul său, s-a convins Gheorghe Blându după ce a văzut poza, ulterior și poliția ajungând la aceeași concluzie.
Și-a pierdut copilul, apoi nevasta
Pentru ca drama bărbatului să fie și mai cumplită, în 1996 soția acestuia a decedat, în urmă rămânând cei trei copii ai cuplului.
„După patru ani, nevasta a dat în ciroză și s-a dus… a crescut copilul, ce supărare mai mare să-ți ia puiul gata crescut”, își spune amarul omul care și-a pierdut, în interval de patru ani, un fiu și pe soția sa.
Faptul că, nici după 19 ani, nu știe absolut nimic de fiul său dispărut și este foarte probabil să moară fără a mai afla nimic despre soarta lui, aceasta este cea mai grea încercare pentru Gheorghe Blându.
„Nu știu nici că-i mort, nici că-i viu. Pun o lumânare și mă rog să fie sănătos, nu pot să zic Dumnezeu să-l ierte”, mărturisește în cuvinte simple, dar impresionante bărbatul.
Poliția susține că nu a abandonat cazul
Polițiștii spun că nu au depus încă armele în încercarea de a rezolva cele două dispariții din 1992.
„Referitor la aceste dispariții, polițiștii desfășoară în continuare activități în vederea rezolvării cazurilor, prin efectuarea de comparații cu persoane cu identitate necunoscută sau cadavre cu identitate necunoscută care ar corespunde din punct de vedere al trăsăturilor cu minorii dispăruți acum 19 ani”, a precizat inspectorul principal Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Pentru cazurile de dispăruți există lucrători de poliție specializați, care lucrează în cadrul Compartimentului Dispăruți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Poliției.
