Dragoș Petrescu a fost ales, ieri, de membrii Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în funcția de președinte al instituției.
Petrescu l-a avut drept contracandidat pe profesorul Laurențiu Tănase, candidaturile celor doi fiind depuse formal la începutul ședinței de ieri, în care s-a desfășurat scrutinul.
Conform unor surse din Colegiul CNSAS, rezultatul votului secret a fost de șase la patru în favoarea lui Petrescu.
În funcția de vicepreședinte al instituției a rămas Virgil Țârău, cel care a ocupat această funcție și în mandatul fostului președinte Ladislau Csendes.
Surse din Colegiul CNSAS declarau, în 4 ianuarie, agenției MEDIAFAX, că cei care ar urma să-și depună candidaturile pentru funcția de președinte al Colegiului CNSAS, rămasă vacantă după demisia fostului președinte Ladislau Csendes, ar fi vicepreședintele Țârău, dar și Dragoș Petrescu și Laurențiu Tănase, membri ai Colegiului.
Ulterior, Țârău, cotat în rândul colegilor săi cu cele mai mari șanse în alegeri, a anunțat în Colegiu că motive personale și angajamente profesionale îl obligă să refuze propunerea de a candida la funcția de președinte.
Ladislau Csendes a demisionat, în 21 decembrie, din postul de președinte al CNSAS, invocând mai multe amenințări primite în timp de el, dar și de colegii săi, cea mai recentă fiind cea în care un avocat al instituției ar fi găsit un glonț intrat prin geam în apartamentul său, de la etajul șapte al unui bloc.
„Motivele mele sunt în principal motive de securitate. Consider că amenințările primite atât de mine, cât și de colegii mei, de-a lungul timpul, dar în special în ultima perioadă au ajuns la un nivel prea mare ca să-l pot tolera. A venit momentul, consider eu, să-mi pun familia la adăpost și să-i acord mai mult din timpul meu”, declara atunci, agenției MEDIAFAX, Ladislau Csendes.
Csendes mai arăta că a depus la Registratura instituției demisia sa din funcția de președinte al CNSAS, spunând însă că va rămâne membru al Colegiului.
Dragoș Petrescu este membru al Colegiului CNSAS din martie 2006 și lector universitar la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, iar în perioada iulie 2003-martie 2006 a fost director al Institutului Român de Istorie Recentă. Conform declarației de interese completate în mai 2009, Petrescu este membru fondator al Societății Române de Studii Sud-Est Europene Comparate București.
Cel care a pierdut alegerile de ieri, Laurențiu Tănase, are 42 de ani, este membru al Colegiului CNSAS și lector universitar titular la Universitatea București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, catedra de Sociologia Religiilor. În perioada 2001-2004 a fost secretar de stat pentru Culte în Ministerul Culturii și Cultelor.