Cântărețul Dragoș Chircu, finalist în primul sezon de la Vocea României, va deschide concertul pe care David Bisbal îl va susține la București, la Sala Palatului, pe 22 aprilie, informează organizatorii.
Idolul muzicii latino-pop David Bisbal, împreună cu formația sa de instrumentiști, a pregătit un show live exploziv, care va aprinde toate simțurile fanilor săi. Acordurile latino, ideale pentru dans, se vor completa cu balade, care vor evidenția impresionantele calități vocale ale lui Bisbal. Publicul se va bucura de ritmurile celebrelor hituri „Buleria” și „Corazon Latino”, dar și de single-urile incluse pe recentele sale albume „Premonicion” și „Sin mirar atras”.
Senzualul artist a devenit faimos după ce a concurat într-o competiție televizată spaniolă, „Operación Triunfo”, similară concursului „Vocea României”, în care s-a făcut remarcat și Dragoș Chircu. „Îngerașul”, așa cum este alintat Chircu de fani, va cânta în deschiderea concertului lui Bisbal la București. Ambii artiști s-au situat pe locul al doilea în concursurile muzicale care i-au lansat.
După zece ani, având peste 5 milioane de discuri vândute, 500 de concerte susținute în întreaga lume și mai mult de 50 de premii internaționale, între care mai multe discuri de platină și de aur, un Latin Grammy și mai multe Billboard Latino, David Bisbal a ajuns un simbol al muzicii latino-pop.
Dragoș Chircu, care a uimit România cu talentul său în competiția „Vocea României”, este un admirator al lui Bisbal. „Pe David l-am descoperit în 2005, când căutăm pe net artiști care să-mi fie mentori în definirea mea ca artist. Destinul mi-a zâmbit în 2008, când am avut șansa să-l cunosc personal, cu ocazia primului său concert din România. Mi-am zis atunci, în gând: «Într-o zi am să cânt cu tine pe aceeași scenă!», dar m-am apostrofat, imediat, pentru visul obraznic. Și iată, ziua aceea a venit. Îi datorez modelarea mea ca artist, deși el nu știe asta”, a declarat cântărețul.
Dragoș Chircu va susține împreună cu trupa sa un show live, pe măsura evenimentului din 22 aprilie. Artistul român a pregătit și o surpriză – un duet cu un invitat special.
Biletele pentru concertul lui David Bisbal se găsesc online, pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, www.ticketpoint.ro, www.biletoo.ro, și la Sala Palatului, Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, Teatrul de Comedie, Teatrul Foarte Mic, Stația de Metrou Unirii 1, Magazinele Diverta, Magazinele Germanos, Carrefour, Oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro.
În funcție de categorie, prețul unui bilet este de 400 de lei (Super VIP), 350 de lei (VIP), 250 de lei(categoria I), 150 de lei (categoria a II-a), 100 de lei (categoria a III-a). Biletele la categoria Super VIP se vând exclusiv prin www.vandbilete.ro.