Dragnea: Sper ca lui Crin să îi pară rău de ruperea USL, noul Guvern va avea 60% în Parlament



Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Alexandria, că speră ca lui Crin Antonescu să îi pară rău de ruperea USL, pentru că lui, premierului Victor Ponta, lui Daniel Constantin, le pare rău, el adăugând că USD va continua politica USL, informează Mediafax. În plus, Dragnea a arătat că speră ca marți, în Parlament, să se dea un vot pentru noul Executiv, adăugând că s-ar putea ca noul Guvern să aibă 60% susținere în Legislativ.Liviu Dragnea a spus că USL a fost „mai mult decât o alianță politică, a fost o stare de spirit, un grup politic în care erau prieteni foarte buni, camarazi”.”Chiar acum, când intram în sediu, mi-am adus aminte de campania electorală, dimineața, când plecam cu Crin Antonescu, și seara, ne întorceam, o făceam de aici, din această clădire. Nu am reușit să înțeleg nici acum cum s-a întâmplat și cum a fost convins Crin să nu mai rămână în USL. Sper să îi pară rău, chiar sper să îi pară rău, pentru că mie, personal, îmi pare rău, și lui Victor îi pare rău, și lui Daniel îi pare rău, pentru că o parte importantă din populația României ne-a acordat încrederea, în 2012, în alegeri”, a arătat președintele executiv al PSD. Dragnea a mai spus că prin USD se încearcă să se ducă mai departe ceea ce s-a stabilit în interiorul USL, obiectivele pentru dezvoltarea țării și din punct de vedere economic, legislativ și pentru reforma profundă a statului.”Eu am convingerea că le putem duce. A plecat PNL din USL, am rămas noi, cele trei partide, marți sperăm să avem un vot important în Parlament pentru noul Guvern. S-ar putea să avem chiar 60% voturi în Parlament, să fie o majoritate stabilă, pentru a avea o guvernare stabilă și eficientă”, a mai declarat Liviu Dragnea.



Recomandări

Marian Andronache: Votul pentru noul Guvern a fost o descătușare de energie politică împotriva celei mai toxice guvernări de după 1989

Orban, despre Guvern: Președintele oferă cea mai bună soluție. PNL va susține soluția propusă de acesta