Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, miercuri, explicând prezența sa la consultările cu președintele Iohannis privind desemnarea unui nou premier, după ce anunțase că nu va mai veni la Palatul Cotroceni în acest mandat, că „viața bate filmul” și că era incorect să nu vină, scrie Mediafax.„Se mai întâmplă. Atunci când am spus nu mi-am imaginat că vom mai avea consultări până la finalul mandatului pe această temă (desemnarea unui nou premier, n.r.), dar viața bate filmul”, a spus Dragnea.„Am discutat cu colegii mei și era incorect din partea mea să nu vin să prezint eu personal propunerea (în persoana Vioricăi Dăncilă, votată de CExN al PSD și susținută și de ALDE, n.r.) președintelui României”, a adăugat Dragnea.Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, marți, că s-a răzgândit și că merge, totuși, miercuri la Cotroceni pentru a participa la consultările cu președintele Klaus Iohannis privind propunerile de premier.

