Dragnea, despre Mazăre aflat la o dezbatere:E interesat; cred că îl doare fundul cât a stat pe scaun



Primarul Constanței, Radu Mazăre, care a asistat la o dezbatere despre regionalizare, a declarat că, deși nu-i stă în caracter să asiste la astfel de conferințe, subiectul l-a ținut în sală, Liviu Dragnea, care a prezidat ședința, spunând că probabil pe Mazăre l-a durut fundul de cât a stat pe scaun
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a organizat, vineri, la Pavilionul Expozițional din Constanța, o dezbatere publică privind procesul de regionalizare-descentralizare, prezidată de vicepremierul Liviu Dragnea împreună cu oficialii locali, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La ședință a fost prezent și primarul Radu Mazăre, care a ținut însă să spună, chiar în cuvântul de deschidere, că nu-i plac astfel de întruniri.
„De obicei, nu este o plăcere pentru mine să particip la asemenea gen de întruniri, de conferințe. Mi se par lungi și plicticoase. Anoste. Aceasta nu cred că va fi una plicticoasă, dar sper din tot sufletul să nu fie o ședință lungă”, a declarat Radu Mazăre în deschiderea lucrărilor, care au durat totuși trei ore.
Primarul Constanței a stat întreaga ședință în sală, fapt consemnat și de Liviu Dragnea la concluziile finale.
„Prima remarcă este că eu nu cred, și îl știu pe Radu Mazăre de ani de zile, să fi stat atât timp, să amorțească pe scaun, la genul ăsta de dezbatere. Cred că a amorțit complet. Îl doare fundul. Asta înseamnă că e interesat”, a spus Dragnea.
El a fost aprobat de Radu Mazăre, care, la final, a recunoscut c0ă a fost o dezbatere interesantă.
„Dacă mi-am rupt fundul trei ore în ședință, ceva ce eu nu fac și nu îmi stă în caracter, înseamnă că a fost o dezbatere interesantă”, a spus Mazăre.
MDRAP a organizat o serie de dezbateri în plan local pentru definitivarea propunerilor privind procesul de regionalizare-descentralizare.
Până în prezent astfel de evenimente au avut loc la Iași, Craiova, Timișoara, Cluj, Galați și Constanța. Dezbaterile în plan local reprezintă una dintre etapele procesului de pregătire a proiectului de regionalizare-descentralizare.