Dragnea: Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Dan Șova



Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunității lui Dan Șova, în noul dosar în care parlamentarul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora și o firmă de avocatură, informează Mediafax.Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde se judecă apelul din dosarul în care este acuzat, alături de alți peste 70 de inculpați, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Judecarea dosarului a fost amânată de la ora 09.00 la ora 12.00, astfel că Liviu Dragnea a plecat de la sediul ICCJ, urmând să revină la ora la care încep discuțiile în cauză.



Recomandări

Dăncilă, despre schimbarea lui C. Dan: S-au acumulat mai multe lucruri. E nevoie de credibilitate

Dragnea a ieșit în aplauze și huiduieli de la ICCJ: Mă împingeți în halul ăsta? Nu mă lăsați să plec

Judecătorii au admis cererea avocaților lui Dragnea și au amânat procesul. Următorul termen, 20 mai

Dragnea, declarații în fața instanței: Așa cum am spus și la fond, sunt total nevinovat