Interimat

Dr. Ludovic Abiței, din nou șef la Direcția de Sănătate Publică Suceava

Dr. Ludovic Abiței a revenit la conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava
Dr. Ludovic Abiței a revenit la conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava

Doctorul Ludovic Abiței a revenit la conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava. El a fost numit, cu titlu interimar, în funcția de director executiv al acestei instituții, prin Ordinul Ministerului Sănătății 2574 din 12.10.2010.
„Dr. Abiței Ludovic i se deleagă atribuțiile și responsabilitățile specifice funcției publice de conducere vacante de director executiv al DSP Suceava, până la ocuparea temporară sau definitivă a funcției publice de conducere, în condițiile legii”, se arată într-un comunicat de presă, transmis ieri, de Direcția de Sănătate Publică Suceava.
Doctorul Ludovic Abiței, șeful Compartimentului Control din cadrul DSP Suceava, a mai condus cu titlu interimar instituția, interimatul său sfârșindu-se la data de 1 septembrie, când a fost înlocuit în funcția de director executiv de medicul specialist în medicina muncii Ingrid Kruk Irimescu.
Direcția de Sănătate Publică Suceava rămăsese fără șef de aproape o lună, de când medicul Ingrid Kruk Irimescu și-a dat demisia din funcție, invocând motive personale.

Recomandări

În caz de inundații, evitați consumul de apă din surse nesigure, recomandă Direcția de Sănătate Publică Suceava