„Îndrumarea vieții”, volum tipărit la Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, poartă semnătura marelui pedagog dr. Fr. W. Forster. După cum amintea în prefața cărții ÎPS Pimen, „Îndrumarea vieții” este scrisă de un laic, un creștin, deși nu ortodox, „care, stăpânit de dorința sfântă de a veni în ajutorul omului doritor să-și trăiască viața cu demnitate, conștient că este purtător al chipului lui Dumnezeu, și-a luat osteneala nobilă și a alcătuit o operă nemuritoare”.
„Îndrumarea Vieții” trebuie citită pe îndelete, ca oricare carte de învățătură și zidire sufletească
Cartea cuprinde mai multe capitole, cu teme dintre cele mai interesante: „Formarea voinței”, „Purtarea față de oameni”, „Personalitatea și lumea”, „Omul și banii”, „Profesia și caracterul”, „Problema sexuală”, „Probleme de conștiință”, „Apărarea celor slabi”, „Problema raselor” etc.
În cartea sa, scriitorul Forster face trimitere și la marele pedagog al Renașterii Vittorino da Feltre, care dădea o povață epocii lui, dar care se potrivește și astăzi: „Vremurile noastre au nevoie de oameni în care principiile cele veșnice ale adevărului și dreptății să stea neclintite ca stânca”.
Nu este uitat de autor, într-un sub capitol intitulat „Școala tăcerii”, nici Toma de Kempis, care spunea că „Tăcerea gurii este un mijloc spornic de a ajunge la pacea inimii”, teorie explicată de Forster astfel: „începe prin a asculta liniștit o părere potrivnică și întreabă cu interes de temeiurile-i mai adânci, personale și obiective, în loc să contrazici și să răspunzi numaidecât”.
În capitolul Problema sexuală – „Femeile galante”, autorul apreciază că stilul înseamnă putere, credință, statornicie. „O epocă plină însă de îndoieli și neliniște, care nu mai recunoaște nici un adevăr trainic, nu e în stare să producă un stil nici în artă, nici în viață; omul își pierde în toate tărâmurile direcția sigură”.
Făcând aluzie la lectură, dr. Fr. W. Forster spunea că „Viața e așa de scurtă, timpul așa de fugarnic, încât ar trebui să fii cu adevărat ceva mai econom cu el: cine mai ajunge astăzi să citească operele marilor îndrumători ai omenirii? Cine mai citește viețile oamenilor într-adevăr sfinți, care sunt pline de învățăminte binefăcătoare, deoarece tratează despre sarcinile cele mai importante ale omului: izbăvirea lui din tirania trupului și a patimilor? Oare e mai de folos să citești în toate amănuntele smintelile unor indivizi degenerați, decât să afli viața sublimă a Sfântului Vasile cel Mare sau Sfântul Antonie cel Mare?”
„Îndrumarea Vieții” trebuie citită pe îndelete, după cum este și îndemnul Arhiepiscopului Pimen, ca oricare carte de învățătură și zidire sufletească. Traducerea cărții a fost realizată de Nicoleta Pandea, iar revizuirea și adaptarea de profesoara Aura Bicsi.
