Atribuțiile de director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava au fost preluate, de vineri, 4 august a.c., de directorul adjunct al instituției, dr. Cătălina Zorescu. Interimatul durează până la ocuparea acestei funcții prin concurs.
Funcția de director executiv a rămas vacantă după ce fostul director interimar, inginerul Andrei Ianovici, a renunțat, luna trecută, la atribuțiile de conducere ce îi fuseseră delegate de Ministerul Sănătății în urmă cu doi ani.
După mai multe tentative nereușite de ocupare a postului prin concurs, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a anunțat, în data de 26 iulie 2017, că organizează un nou examen în data de 12 septembrie 2017.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Potrivit ANFP, candidații care doresc să participe la acest concurs trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, să aibă studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii, și să aibă o vechime de minimum 3 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
Dr. Cătălina Zorescu a precizat că nu intenționează să se înscrie la concurs. În cazul în care funcția de director executiv va fi ocupată în urma concursului din 12 septembrie a.c., ea va reveni pe funcția de director adjunct, pe care a câștigat-o prin examen.