Echipa locală de rugby, CSM Bucovina Suceava a încheiat seria meciurilor de pregătire la Tiraspol, acolo unde au întâlnit în perioada 6 – 10 martie, două echipe din Moldova și una din Ucraina. Pe parcursul celor trei meciuri, sucevenii au reușit să ruleze toți jucători, dar au și pierdut câțiva sportivi după accidentări inevitabile pentru acest sport de contact. Începutul a fost unul mai greu pentru elevii lui Constantin Vlad, în primul meci, cu Dinamo Kiev fiind conduși la un moment dat cu scorul de 4 – 1 la eseuri. Sucevenii au avut un final de meci foarte bun, Conache și Flutur reușind să aducă victoria de partea CSM-ului, prin superioritate tehnică și reușite personale, scor 26 – 24. În urma acestui prim meci, în tabăra suceveană au apărut și accidentări, fapt pentru care în al doilea și cel mai greu meci, cu Universitatea Tehnică a Moldovei, lotul a fost unul mai restrâns. Deși au reușit să conducă în prima repriză, suceveni au cedat în partea a doua, fiind învinși cu 35 – 7. Ultimul meci a adus și a doua victorie pentru formația CSM Bucovina, cu un scor identic cu cel din prima întâlnire, 26 – 24, după ce au condus cu 26 – 0, dar au evoluat în repriza a doua în 13 jucători din cauza accidentărilor apărute în principal pe fondul oboselii, elevii lui Constantin Vlad jucând nu mai puțin de 6 meciuri în doar 8 zile. „În aceste două turnee am reușit să vedem la ce nivel ne aflăm și dăm posibilitatea tuturor jucătorilor să evolueze. Cu toate că ne-am propus să efectuăm un cantonament, cele șase meciuri au compensat foarte bine pregătirea, fiind și mult mai convenabile din punct de vedere financiar. Totodată, mulți jucători care se aflau de ceva timp într-o perioadă de criză au reușit să-și revină la jocul lor normal, mă refer la Ovidiu Soloniuc, Pascari, Flutur, Bursuc și Patenschi, ultimul suplinind foarte bine lipsa lui Ursache, accidentat la Iași”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. În cele 14 zile, cât au mai rămas până la reluarea campionatului sucevenii vor avea o perioadă mai lejeră, de refacere, în care vor încerca să recupereze și jucătorii accidentați.





