Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) i-a premiat pe cei mai merituoși doctoranzi ai instituției, joi, 7 martie, cu prilejul Zilelor USV, tinerii fiind recompensați pentru activitatea de cercetare pe care o desfășoară.
La Școala Doctorală de Științe Aplicate și Științe Inginerești a USV, titlul de „Doctorandul anului” a fost oferit Andreei Carmen Bădăluță (coordonator Maria Rădoane) „pentru contribuții științifice aduse în domeniul evaluării trăsăturilor climatului din România din ultimul mileniu”.
Juriul a evidențiat colaborarea acesteia cu Institutul de Cercetare Polară și Biologie Marină din Germania, unde a efectuat un stagiu de 6 luni în urma unei finanțări de la Fundația de Mediu din Germania, dar și implicarea ei în alte trei proiecte naționale câștigate în competiții naționale și internaționale.
Spre deosebire de ceilalți ani, juriul prezidat de prorectorul Mihai Dimian a hotărât să acorde pentru fiecare școală doctorală câte un Premiul Special. Acesta a fost oferit Florinei Dranca, de la Ingineria Produselor Alimentare, sub coordonarea lui Mircea Adrian Oroian, „ca recunoaștere a rezultatelor cercetării pe plan internațional, pentru cele 32 de citări din 2018 și premiul al II-lea la cea de-a VII-a Conferință internațională pentru tineri cercetători, desfășurată la o reputată universitate din Polonia”.
De partea cealaltă, la Școala Doctorală de Științe Socio-Umane a Universității, titlul de „Doctorandul anului” a fost adjudecat deCosmolese Gabriela Cristina Leliuc, de la Contabilitate, coordonator Elena Hlaciuc, „pentru contribuțiile științifice aduse la evaluarea contabilă a activelor intangibile”.
Premiul special a fost oferit tinerei Georgiana Roxana Nistor Holcă, sub coordonarea prof. Gheorghe Onișoru, „ca urmare a activităților deosebite în ceea ce privește diseminarea rezultatelor cercetării, evidențiind o etapă importantă în politica externă a României prin implicarea în Procesul de pace Arabo-Israelian”.
Diplomele au fost înmânate de rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.
288 de doctoranzi, dintre care 85 în anul I
Potrivit prof. univ. dr. Rodica Mărioara Naghi, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat din cadrul USV, în universitatea suceveană funcționează două școli doctorale interdisciplinare,care cuprind 15 domenii de doctorat. Cele două școli doctorale includ 58 de conducători de doctorat, dintre care 46 sunt titulari ai Universității.
În anul universitar 2018-2019 numărul studenților doctoranzi este de 288, dintre care 85 sunt înmatriculați în anul I. În 2018 s-au susținut 16 teze de doctorat, 14 primind deja confirmare.
„Aș vrea să mai amintesc de direcția de internaționalizare a Școlii doctorale prin tezele în cotutelă organizate cu universități din Europa (Republica Moldova, Ucraina – Cernăuți, Grecia și Franța). Mai mult, studenții doctoranzi participă prin burse Erasmus la schimburi științifice cu universități din Europa”, a mai specificat Rodica Naghi.
Premii
Două tinere au fost distinse cu titlul de „Doctorandul anului”, la Universitatea din Suceava
