În luna iulie

Două tabere de creație artistică la Păltinoasa



Toader Ignătescu
Toader Ignătescu

Meșterul cioplitor Toader Ignătescu, care s-a întors recent dintr-o călătorie în Canada, ne anunță că organizează în această vară, la cabana sa de la Păltinoasa, situată pe malul pârâului Bucovăț, două tabere de creație artistică.
Este vorba de cea de-a IX-a ediție a Taberei meșterilor populari, care va avea loc în perioada 8-14 iulie, la care vor participa 15 artizani și meșteri populari din România și din Republica Moldova, practicanți ai mai multor meșteșuguri tradiționale, și de prima ediție a Taberei de artă naivă, care se va desfășura în intervalul 15-20 iulie, care va avea circa zece participanți.
Dacă tabăra de meșteri populari îi va aduce din nou la Păltinoasa, alături de amfitrionul Toader Ignătescu, pe meșterii basarabeni Natalia Cangea, Vitalie și Galina Grumeza, Ștefan și Anișoara Ciumașu, precum și pe Silvia și Smaranda Cozmâncă (Iași), Dan și Ivona Horgan (Bârlad), Vasile Neamțu (Neamț), Liviu Șoptelea (Botoșani) sau pe sucevenii Nicolae Gheorghian și Bolek Majerik, tabăra de artă naivă, al cărei „provocator” este ieșeanul Costel Iftinchi (autorul unor lucrări documentare de reală valoare, ca enciclopedia „50 de ani de artă naivă în România”, coautor al volumelor „Aventuri în insula naivilor”, „Sub umbrela artei naive” și „Caravana naivilor” și editorul revistei „Galeria naivă”), va reuni creatori de artă naivă din mai multe județe ale țării.
Printre participanții acestei tabere (care și-au confirmat deja participarea) se vor afla Valeria Tofan – din București, Ana Bota – din Aiud, Maria Goșoiu – din Constanța și ieșenii Maria Lupu și Calistrat Robu.



Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

20 de meșteri populari vor participa anul acesta la Târgul de Sânziene, organizat la Shopping City Suceava