Două societăți comerciale au fost amendate cu 21.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 19.31, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 66 de ani din comuna Boroaia, care transporta, conform avizelor de însoțire prezentate, cantitatea de 51,41 m.c. material lemnos.
Întrucât existau suspiciuni privind legalitatea transportului de material lemnos, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că au fost încălcate prevederile Legii nr.171/2010, motiv pentru care operatorul economic care a emis documentele a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 lei, iar cantitatea de 51,41 m.c. cherestea de esență rășinoase, în valoare de 36.978 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.
Tot miercuri, la ora 19.39, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, în comuna Marginea, o autoutilitară condusă de un localnic în vârstă de 40 de ani, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto a fost emis pentru un transport de material lemnos efectuat anterior, în aceeași zi.
În cauză s-a cerut sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta ilegal cantitatea de 20,34 m.c. lemn rotund pentru cherestea de esență rășinoase.
Societatea comercială emitentă a documentelor a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 5.918 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Doi bărbați s-au ales și ei cu amenzi și cu marfa confiscată după ce au fost depistați transportând lemn fără acte. Astfel, miercuri, la ora 14.45, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, în comuna Sucevița, o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din comuna Satu Mare, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 3,25 m.c. lemn de foc din specia fag.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare 549 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Tot miercuri, la ora 16.40, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control, pe strada Ștefan cel Mare din localitate, o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din comuna Bilca, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 1,95 m.c. lemn de foc din specia fag.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare 312 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
Două societăți comerciale, amendate cu 21.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic
