Învățământ

Două școli din municipiul Suceava au programe after – school pentru elevi

În municipiul Suceava, doar două școli au programe after-school. Este vorba de Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Școala Generală nr. 1.
Potrivit lui Mircea Popescu, directorul Colegiului „Mihai Eminescu”, programul se adresează copiilor din clasele I și a II-a. „Nu toți copiii claselor I-a și a II-a sunt în acest program, deoarece nu este gratuit. Copiii rămân la școală după terminarea cursurilor, adică de pe la ora 12 până la ora 17. În acest timp, ei mănâncă la cantina Colegiului și își fac temele cu o învățătoare”, a declarat directorul Popescu.
Dacă vor să își lase copiii la școală după orele de curs, părinții trebuie să plătească prețul meselor la cantină, adică 168 de lei pe lună, plus salariul învățătoarei, care primește 94 de lei pe lună de copil.
Mulți părinți consideră că această variantă este mai avantajoasă decât să plătească o bonă care de multe ori nu are pregătire și nu poate să-l învețe nimic pe copil.
Părinții mai spun că cei de la after-school angajează, de regulă, persoane cu studii superioare care îi angrenează pe copii în tot felul de acțiuni educative.

Recomandări

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice