În anul 1901, scriitoarea ucraineană Olga Kobyleanska publică, la Cernăuți, romanul „Pămînt”, cea mai de seamă lucrare a sa și una din capodoperele literaturii ucrainene. În 1904, Wladyslaw Reymont face să apară romanul „Țăranii”, care, prin primirea Premiului Nobel pentru literatură, îi va aduce consacrarea mondială. Cunoscătorii ambelor romane constată, la o privire mai puțin profundă asupra acestora, similitudini frapante. După reflecții mai îndelungi asupra conținutului dar și asupra realizării artistice, aceștia vor fi surprinși să observe și diferențele.
Pentru a ne explica afirmațiile, redăm pe scurt conținutul romanelor. În centrul narațiunii Olgăi Kobyleanska la romanul „Pămînt” se află familia Fedorciuk. Săraci dar harnici, la început, aceștia au agonisit cu timpul, muncind pămîntul, dar lucrînd și la calea ferată, o avere frumoasă, devenind cei mai înstăriți țărani din satul Dymka. Acest roman al Olgăi Kobyleanska a marcat o etapă nouă în dezvoltarea prozei ucrainene, pe linia realismului critic. O adîncă investigație în psihologia eroilor, ridicarea unor probleme complexe, rezolvate în mod realist, respectul și simpatia pentru omul muncitor, umanismul, dragostea pentru natură și talentul de a picta prin cuvinte – acestea sînt, în general, elementele caracteristice, ale operei Olgăi Kobyleanska, apreciate de marii scriitori ai vremii, printre care și cunoscuta poetă ucraineană Lesia Ukrainka.
În romanul „Țăranii” de Wladyslaw Reymont, centrul întregii acțiuni se va desfășura în jurul familiei Maciej Boryna din Lipce, întîiul gospodar din sat. Dintre toate patimile care se aprind și se sting temporar în sînul familiei Boryna, numai patima pentru pămînt rămîne netulburată și suverană.
Referindu-ne la similitudini, se cuvine să observăm că ele există nu numai între romanele lui W. Reymont și Olga Kobyleanska, ci și între acestea și romanul „Ion” al lui Liviu rebreanu, ca de fapt între toate cele menționate mai sus și întreaga literatură cu problematică țărănească. Un singur exemplu, în acest sens, poate fi revelator, romanul „Pămîntul” de Emile Zola. Garabet Ibrăileanu remarca într-un studiu de-al său că atari asemănări în substanța romanelor se datorează unor drame similare în acest spațiu european. De-a lungul vremurilor, mai cu seamă în estul Europei, pămîntul a fost generator de conflicte, de dușmănii și de crime. Se poate vorbi, în unele cazuri, chiar de o ereditate bolnavă, din care provin, în aceste situații, elementele naturaliste (Glasul ancestral al pămîntului la Wladyslaw Reymont, imboldul ancestral la crimă existent în romanul „Pămînt”). Deci, avînd punctul de plecare în fapte petrecute aievea, realismul ambelor romane este incontestabil. Din informațiile provenite de la W. Reymont, aflăm că acesta cunoștea îndeaproape viața pe care a zugrăvit-o în roman. În mod similar, Olga Kobyleanska a auzit că în satul Dymka, nu departe de Cernăuți, un flăcău și-a ucis fratele pentru a-l moșteni. Puse în legătură cu alte întîmplări din sat, scriitoarea a creat romanul „Pămînt”. Dacă am utiliza instrumentele criticii mitice, vom putea constata că ambele romane își datorează universalitatea folosirii unor tipare arhetipale. La Olga Kobyleanska întîlnim mitul biblic al lui Cain și Abel, iar la W. Reymont mitul pămîntului-mamă, a pămîntului adorat ca dătător de viață. Deși suntem departe de epoca arhaică, iar contextele sociale și istorice în care se derulează acțiunea sînt cu totul altele, totuși, la o cercetare atentă, nu putem să nu recunoaștem vechile fundamente mitice ale acestor romane. În esență, și la un scriitor, și la celălalt, toate energiile și resursele de inteligență ale omului sînt puse în slujba îmbogățirii. Adevăratele adversități din lumea satului nu sînt de fapt între părinți și copii, cum ar fi crezut marele scriitor rus Ivan Turgheniev, ci între bogați și săraci, cum arată marea literatură realistă.
