În fotbalul ăsta al nostru, arid mai ceva decât Deșertul Sahara, cele două meciuri de Cupă din această săptămână au părut ca două oaze cu izvoare de munte. Habar n-am avut că printre loazele care bântuie prin campionatul românesc mai există și fotbaliștii adevărați, chiar și români! Spun asta fiindcă aproape toți cei remarcați în cele două confruntări erau fie africani, fie sudamericani, ceea ce nu înseamnă că, să zicem, Roman de la Brașov ar fi cu ceva mai puțin bun decât ei. Aș zice chiar că ex-suceveanul a înscris cel mai frumos gol… nemarcat! Ați văzut faza: Roman pătrunde în careu, unde îi vine o pasă perfectă, iar el înfige piciorul în obiectul care pleacă mai dihai decât la Roberto Carlos cu vreo 8 ani în urmă! Culmea culmilor: portarul Vasluiului, ăl’ de-i căutat de West Bromwich Albion pentru a juca în Premier de la toamnă, a respins-o ca pe nimic, deși, sunt convins de asta, dacă l-ar fi lovit în frunte îl băga direct în comă de gradul 4. Scorurile sunt cele corecte, chiar dacă Borcea, din Thailanda, a văzut altceva. Nu poți pretinde performanță unei echipe în care salvatorii virtuali se numesc Claudiu Niculescu ori, ptiu!, Babicu’. Ăsta de la urmă, celebru nu doar de trei zile încoace, ci de când l-a făcut mă-sa pentru gafele sale fără termen de comparație, nici nu putea să nu rezolve cum știe el mai bine, soarta meciului ultimei speranțe, pentru echipa de comici vestiți ai gazonului numită Dinamo. Hazul e încă mai nebun dacă ne amintim că ăl’ de lângă care a băgat călcâiul băiatul ăla înalt și negru era o altă veșnică salvare a „câinilor”, numitul Moți, pe care încă-l așteaptă cu ușile larg deschise o sumedenie de cabinete psihiastrice.
Vasluiul a jucat splendid. Arată a campioană, nu doar a câștigătoare de Cupă, cum se vede de la mine. Iar cu puțin noroc, poate prinde și vreo „bucureșteană” (mă gândesc doar la Steaua) un ultim loc de Europa League. Dar mai bine nu.
