Reguli încălcate

Două nunți organizate în comune aflate în scenariul roșu, sparte de polițiști

Două nunți organizate în comune aflate în scenariul roșu, sparte de polițiști
Două nunți organizate în comune aflate în scenariul roșu, sparte de polițiști

Două nunți care se derulau în restaurante situate în comune aflate în scenariul roșu au fost sparte de polițiștii și jandarmii care au mers în control. Este vorba de evenimente organizate la restaurantele ”Plaiul Bucovinei” și ”Hanul Voievozilor” din comunele Horodnic de Jos și Horodnic de Sus. În cele două comune, incidența este de peste 3 cazuri la mia de locuitori, respectiv 4,03 la Horodnic de Jos și 3,19 la Horodnic de Sus. Aceste cifre înseamnă că nu se pot organiza nunți și alte evenimente care implică participarea unui număr mare de persoane. Au fost aplicate șase sancțiuni, respectiv administratorilor localurilor unde erau organizate nunți, dar și mirilor, în timp ce nuntașii au scăpat doar cu avertismente. Reprezentanții IPJ Suceava spun că ambii administratori au fost instruiți în prealabil cu privire la respectarea măsurilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2. În paralel, a fost anunțată și Direcția de Sănătate Publică Suceava despre organizarea celor două evenimente și, cel mai probabil, se va impune realizarea unor anchete epidemiologice. Mai trebuie spus că la fiecare nuntă erau prezenți circa 100 de invitați, iar amenzile aplicate se ridică la suma totală de 3.000 de lei.
”Atragem atenția că în perioada următoare polițiștii, împreună cu polițiștii locali și lucrătorii de jandarmi vor intensifica acțiunile de verificare și control. Acțiunile nu au ca scop aplicarea de sancțiuni contravenționale, însă respectarea legislației este esențială pentru limitarea efectelor pandemiei. În perioada următoare acțiunile se vor concentra zilnic pe verificarea modului de respectare a recomandărilor polițiștilor și a prevederilor legale, urmând a fi aplicată ferm legislația pentru o gestionare eficientă a situației pandemice și protejarea celor care sunt responsabili, au conștiință socială și respectă legea”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Razie a polițiștilor în autobuzele din municipiul Suceava. Au fost căutați hoți de buzunare și a fost depistat un hărțuitor sexual

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat