În 2007

Două noi săli de sport pentru școlile din Suceava

– Proiectul finanțat de Compania Națională de Investiții se ridică la valoarea de 2 milioane de euro, fiecare sală fiind dotată cu o galerie de 150 de locuri
Elevii din două școli din municipiul Suceava vor beneficia, până la finalul acestui an, de două noi săli de sport, ce urmează a fi construite cu o finanțare obținută de la Compania Națională de Investiții. Este vorba despre un proiect unic, aplicat la nivel național, pentru unitățile de învățământ care dispun de o suprafață de 3.000 de metri pătrați.
În 2007, Școlile cu clasele I-VIII nr.8 și nr.9 din cartierele George Enescu, respectiv Obcini, vor fi beneficiarele unui astfel de proiect. Sălile de sport vor avea o suprafață de 1.230 de metri pătrați, la care se adaugă și anexele, una destinată vestiarelor și cealaltă intrării publicului și spațiilor sanitare. Proiectul prevede săli de sport cu o lungime de 47 de metri și lățime de 28, înălțimea fiind de 7 metri, fiind dotată și cu o galerie de 150 de locuri. În același timp, pardoseala sălilor de sport va fi dintr-un material elastic, fiind realizată prin turnare, pentru a fi mai rezistentă în timp.
Sala de sport, realizată prin Compania Națională de Investiții, reprezintă o investiție de 2 milioane de euro, la care se adaugă valoarea terenului pus la dispoziție de Primăria Suceava și utilitățile, realizate cu bani din bugetul local. Contribuția municipalității sucevene va fi de aproximativ 6 miliarde de lei vechi pentru ambele proiecte.
„Pentru sala de sport care se va construi la Școala nr. 9 avem deja acordul de principiu al Companiei Naționale de Investiții. Acum se lucrează ca acest proiect să fie cuprins în planul de investiții al Ministerului Transporturilor pentru anul 2007. Primăria lucrează acum la documentația pentru sala de sport de la Școala nr.8”, a declarat primarul Ion Lungu.
În municipiul Suceava există o singură sală de sport construită prin acest proiect. Obiectivul a fost inaugurat în 1 decembrie 2006, beneficiarii săi fiind aproximativ 4.000 de elevi ai uneia dintre cele mai mari școli din țară, Școala cu clasele I-VIII „Miron Costin” din cartierul Burdujeni.

Recomandări

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an