Rădăuțeanul Adrian Țofei, realizatorul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” premiat la numeroase festivaluri internaționale, în anii anteriori, a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook titlul următorului său film – „Dr. Frankenstein”- care marchează întoarcerea la genul horror și care va combina o adaptare contemporană a romanului lui Mary Shelley cu universul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” și al celui de-al doilea film al lui Adrian, „We Put the World to Sleep”, un lung-metraj apocaliptic și metafizic, aflat în faza de post-producție.
Soția sa, actrița și scenarista Duru Yücel-Țofei, va face parte din distribuție, alături de Adrian și de profesorul său din facultate, actorul Mircea Gheorghiu.
Adrian Țofei a anunțat, de asemenea, că și-a anulat proiectul „Die Bully Die”, despre un tip ce plănuiește să se răzbune pe cei ce și-au bătut joc de el în copilărie, incluzând în schimb povestea filmului în „Dr. Frankenstein”.
Adrian Țofei urmează să dezvolte proiectul „Dr. Frankenstein” începând chiar de luna aceasta (ianuarie 2020) în același timp cu editarea celui de-al doilea film de lung-metraj al său, „We Put the World to Sleep”, despre doi iubiți care se pierd în personajele pe care le interpretează, într-un film apocaliptic, și decid să sfârșească lumea pe bune.
„We Put the World to Sleep” ar trebui să aibă premiera în festivaluri în perioada 2020-2021, iar „Dr. Frankenstein” în 2021-2022. Adrian plănuiește, de asemenea, să lanseze „Be My Cat: A Film for Anne” în primul sfert al anului 2020 pe DVD și Blu-ray, și a anunțat că toate trei filmele ar putea fi reunite într-o trilogie.