Atipic

Două motoscutere și un autoturism, implicate într-un accident rutier

Două motoscutere și un autoturism au fost implicate într-un accident rutier, unul dintre mopede fiind condus de un minor de 15 ani, iar celălalt de un tânăr care era în ușoară stare de ebrietate. Atipicul accident s-a petrecut luni seară, în jurul orei 20.00, pe un drum secundar din Ilișești, după ce unul dintre mopediști, minorul de 15 ani, a intrat în depășirea celuilalt motoscuter.
Din cercetările efectuate de polițiști rezultă că minorul de 15 ani, din Ilișești, aflat pe un moped Honda, pe care se mai afla încă un copil, de 14 ani, a intrat în depășirea unui alt moped, într-o curbă la dreapta, intrând pe sensul opus de mers, de unde venea un autoturism Renault. În încercarea de a evita impactul, minorul a ajuns cu motoscuterul în șanț, iar apoi vehiculul pe două roți s-a lovit de un stâlp de iluminat public. Celălalt moped, condus de un alt localnic, în vârstă de 23 de ani, a intrat în coliziune cu autoturismul, după care s-a răsturnat.
Cei doi minori de pe primul moped au ajuns la spital, suferind leziuni ușoare. Al doilea conducător de moped avea o concentrație de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion