În celulele poliției

Două minore de 15, respectiv 17 ani, încătușate pentru că tâlhăreau bărbați în vârstă pe bulevardul George Enescu



Minora în vârstă de 15 ani ar fi fost autoarea principală la două dintre fapte
Minora în vârstă de 15 ani ar fi fost autoarea principală la două dintre fapte

Două minore de etnie romă din comuna Șcheia au fost reținute miercuri pentru 24 de ore, fiind acuzate că au tâlhărit bărbați în vârstă pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava.
Cele două, Florica S., în vârstă de 15 ani, și Anamaria L., de 17 ani, au fost duse ieri la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind scoase în cătușe și duse înapoi în arestul poliției, până la expirarea celor 24 de ore ale ordonanței de reținere.
Cele două vor fi cercetate în stare de libertate, potrivit reprezentanților Parchetului inculpatele fiind trimise la o examinare neuro-psihiatrică.
Conform anchetatorilor, cele două minore acționau în bandă, împreună cu o minoră de 12 ani și un băiat de aproximativ 10 ani, care nu răspund penal, cu toții fiind văzuți cerșind printre mașini în intersecția semaforizată din zona magazinului Lidl.
Victimele erau bărbați între 60 și 70 de ani, care erau atacați pur și simplu pe stradă, în timpul zilei, de banda de minori.
Cum își tâlhăreau victimele
Trei fapte ar fi fost comise de banda de minori, două tâlhării și o tentativă.
Prima infracțiune ar fi avut loc pe data de 27 iunie a.c., în jurul orei 20.30. Victima, Dumitru N., în vârstă de 65 de ani, se deplasa pe bulevardul George Enescu, dinspre magazinul Lidl spre stația de autobuz din apropiere, cunoscută sub denumirea „la Mobilă”. În zona trecerii de pietoni, bărbatul a fost acostat de cele trei fete, care erau însoțite de celălalt minor. L-au agasat până în apropierea stației de autobuz, când Florica S. i-a smuls din mână 32 de lei, rănindu-l pe bărbat la un deget.
I-au rupt buzunarul de la cămașă și i-au smuls o bancnotă de 100 de euro
Pe 28 iunie a.c., Gheorghe U., în vârstă de 68 de ani, căuta, în jurul orei 14.00, o casă de schimb valutar să schimbe 100 de euro. A fost atacat aproximativ în aceeași zonă de grupul de minori, una dintre autoare reușind să-i ia bancnota de 100 de euro din buzunarul de la cămașă, pe care l-a rupt. Păgubitul a reușit totuși să o prindă de mână pe țigăncușa respectivă și să-și recupereze bancnota, imediat autoarea și complicii ei fugind spre păduricea din apropiere.
L-au atacat în fața unui magazin și i-au luat 320 de lei și telefonul mobil
În ziua următoare, pe 29 iunie a.c., în jurul orei 17.00, cei patru minori au mai făcut o victimă.
Constantin G. se afla pe bulevardul George Enescu, în fața unui magazin de reparații telefoane mobile, când minora în vârstă 17 ani a venit de la spate și i-a sustras din buzunarul pantalonului suma de 320 de lei. Partea vătămară a reușit să o prindă, însă atunci a sărit minora de 15 ani, reușind să-și scape colega de tâlhării. Bruscat, bărbatului i-a căzut pe trotuar și telefonul mobil, care s-a dezmembrat, respectiv i s-a făcut capacul și bateria, împrejurare în care Anamaria L. i-a luat și telefonul, fugind cu ceilalți minori tot înspre păduricea de la Șcheia.



Recomandări

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest

Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest
Autorul unei tâlhării din centrul Sucevei, condamnat cu suspendare și pus în libertate, după două luni de arest