Anchetă DIICOT

Două mandate de arestare, după ce un colet cu canabis și cocaină a ajuns accidental la Suceava

Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu
Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu

Doi tineri au fost arestați preventiv, iar unul a fost plasat în arest la domiciliu, ieri, de Tribunalul Suceava, în dosarul de trafic de droguri deschis de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, după ce pe raza municipiului reședință de județ a fost interceptat un colet cu stupefiante, care conținea 960 de grame de canabis și 27 de grame de cocaină.
Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu. Cei trei tineri, toți din București, sunt acuzați că, alături de alți suspecți, o parte încă neidentificați, au constituit un grup infracțional organizat, scopul acestora fiind de a procura droguri din străinătate pentru ca mai apoi acestea să fie introduse în țară și vândute pentru obținerea într-un mod facil de beneficii materiale.
Cum au ajuns drogurile la Suceava
Interesant este că drogurile au ajuns accidental la Suceava, după ce membri ai grupării au ajuns prea târziu la Oradea, la autocarul cu care făceau transportul. Conform anchetei, membri ai grupării s-au deplasat în luna februarie în Austria, de unde a cumpărat drogurile. Marfa a fost pusă într-un troler și expediată spre România, din Viena – Austria, cu un autocar aparținând unei firme de transport persoane din Suceava. Coletul urma să fie recuperat pe 3 martie, însă cel care trebuia să-l preia de la Oradea a ajuns după ce autocarul care transporta trolerul plecase din orașul respectiv. Cum autocarul avea ca destinație finală municipiul Suceava, pe 4 martie drogurile au ajuns la Suceava.
Încercare de prindere în flagrant, ratată la Oradea
La scurt timp, ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava au aflat că în incinta unei societăți de transport de pe raza municipiului Suceava se afla un colet expediat din Austria, care avea ca destinatar o persoană din județul Bihor. Existau suspiciuni că în acel colet s-ar fi aflat droguri, suspiciuni confirmate în urma desfacerii coletului respectiv, în baza dosarului deschis la DIICOT Suceava.
Ofițerii Antidrog au intrat pe fir și au încercat, pe 5 martie, să organizeze un flagrant pe raza municipiului Oradea, pentru a-i prinde pe suspecți. Aceștia din urmă au reușit să părăsească locul flagrantului cu un autoturism în urma forțării dispozitivului de poliție.
Suspecții, săltați în urma unor percheziții în urma cărora s-au ridicat și alte cantități de droguri
Chiar dacă suspecții au scăpat în prima fază, ancheta a continuat, iar ofițerii BCCO Suceava, cu sprijinul structurilor specializate, Direcția Operațiuni Speciale și BCCO București, au reușit să-i identifice pe mai mulți indivizi care ar fi implicați în această grupare de crimă organizată.
„În baza probatoriului administrat, la data de 17.06.2015, polițiști din cadrul BCCO Suceava – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, cu sprijinul unor lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, al Serviciului Operațiuni Speciale Suceava, al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, au efectuat șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Ilfov și au pus în executare cinci mandate de aducere”, au transmis anchetatorii.
În comunicatul DIICOT se mai arată că după efectuarea perchezițiilor domiciliare au fost identificate diferite cantități de droguri de risc, cântare electronice, recipiente de depozitare a drogurilor, telefoane mobile, laptopuri și cartele SIM, precum și sume de lei și valută, provenite din activitatea infracțională de trafic de droguri.
Miercuri după-amiază, cinci suspecți au fost aduși la audieri la DIICOT Suceava. Trei dintre ei, cei amintiți mai sus, au ajuns în arestul IPJ Suceava.

Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu
Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu
Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu
Mihai Cristian Rădoi și Emil Andrei Sima au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în timp ce față de Gheorghe Anghel s-a luat măsura arestului la domiciliu

Recomandări

Descinderi DIICOT la Suceava, într-un dosar privind afaceri la nivel înalt cu detergenți aduși fraudulos din Ucraina

A treia lună de arest preventiv pentru cei șase inculpați acuzați de trafic de droguri, de substanțe pentru dopaj și Xanax