Două firme, una din Bacău și una din Neamț, vor tipări buletinele de vot care vor fi folosite în județul Suceava pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că la sfârșitul lunii octombrie a.c. a avut loc licitația pentru desemnarea firmelor care vor tipări buletinele de vot, aceasta fiind câștigată de o asociație din două firme, SC Laif Print SRL Bacău și SC Lux Poly SRL Neamț, eventualele contestații putând fi depuse până pe data de12 noiembrie 2012. Florin Sinescu a arătat că tipărirea și depozitarea buletinelor de vot se va face la sediul firmelor care au câștigat licitația și că acestea vor fi păzite cu angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, urmând ca ele să fie transportate sub pază la Prefectura Suceava.
Pe de altă parte, prefectul a anunțat că le-a solicitat primarilor din toate localitățile sucevene ca până pe data de 9 noiembrie a.c. să stabilească locurile speciale pentru afișajul electoral.
„Am solicitat să fie asigurate panouri de afișaj electoral pentru toți candidații și pe cât posibil în fiecare sat, precum și luarea de măsuri pentru asigurarea protecției acestora împotriva condițiilor meteo nefavorabile”, a declarat Florin Sinescu.
El a mai adăugat că pentru amplasarea bannerelor electorale este necesară obținerea de autorizații de construcție, avize solicitate prin certificatul de urbanism, precum și acceptul proprietarilor stâlpilor pe care vor fi montate aceste materiale electorale.
Florin Sinescu a mai spus că Prefectura Suceava este în grafic cu organizarea alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie 2012. El a arătat că până în data de 24 noiembrie, președintele Tribunalului Suceava va desemna prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora. Sinescu a explicat că aceștia vor fi aleși dintr-o listă cu 1.504 de persoane, dintre care 6 magistrați, 173 de juriști și 1.325 de persoane cu o reputație bună în comunitățile în care trăiesc.
În campania electorală nu vor mai putea fi organizate tombole
Prefectul a mai explicat să startul campaniei electorale se va da cu 30 de zile înainte de data desfășurării alegerilor și se va încheia în ziua de sâmbătă, 8 decembrie 2012, la ora 7:00. Florin Sinescu a subliniat că potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, în campania pentru alegerile parlamentare nu se pot organiza tombole.
Sinescu a spus că la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012 sunt așteptați la urne 575.959 alegători, dintr-un total de 730.098 persoane din județ. Prefectul a adăugat că aproape 16.000 de suceveni au fost identificați cu actele de identitate expirate, dintre care peste 6.000 și-au reactualizat aceste documente.
Votul se exercită pe baza actului de identitate, respectiv cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau buletinul de identitate, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din școlile militare. Florin Sinescu a mai explicat că alegătorii pot vota numai în colegiul uninominal de domiciliu.
De asemenea, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, în ziua votării, între orele 7:00 și 21:00, sunt interzise comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare.