După ce a epuizat aproape toate căile prin care ar fi putut da de urma celor trei surori din Rădăuți dispărute misterios de acasă, Poliția a recurs și la una din ultimele măsuri. Două dintre dispărute au fost date în urmărire generală și în consemn la frontiere, în continuare urmînd să se deruleze toate măsurile ce decurg de aici. Potrivit inspectorului principal Alin Botezatu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, Nicoleta Lavric , de 31 de ani, și Ramona Iordache, de 19 ani, figurează printre urmăriții generali din județ, iar pentru identificarea lor se dispun toate eforturile. „Cu această ocazie facem apel, încă o dată, la populație să ne furnizeze orice informație care ne-ar putea ajuta să le găsim pe cele două persoane de sex feminin dispărute în lunile aprilie, respectiv iunie ale acestui an. Cine le-a văzut sau deține date utile pentru mersul anchetei este rugat să se adreseze celui mai apropiat post de poliție”, a declarat inspector principal Alin Botezatu. Oricum, una dintre surori, Nicoleta Lavric, nu a părăsit țara pe căile legale, dacă acest lucru s-a întîmplat, și aceasta pentru că pașaportul ei se află la mama ei, Cornelia Iordache. Misterul dispariției celor trei surori este departe de a fi elucidat, pistele pe care le au anchetatorii fiind destul de vagi. Oricum, în calcul a fost luată și plîngerea depusă de mama fetelor, potrivit căreia vinovat de aceste dispariții este fostul ei ginere, Vasile Lavric. Din declarațiile Corneliei Iordache, fetele i-au fost „luate și omorîte sau duse pentru prostituție în străinătate” de Lavric. Deocamdată aceste acuzații nu au putut fi probate, deși Vasile Lavric a fost dus și la detectorul de minciuni, test pe care se pare că l-a picat.
