Două creșe noi la Suceava, una în cartierul Tinereții și alta în cartierul Europa

Creșa pentru 10 grupe, cu o capacitate totală de 110 copii, va fi realizată în cartierul Dealul Mănăstirii

Municipiul Suceava va beneficia de două noi creșe, care vor fi construite în două cartiere noi, pentru tineri. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care i-a mulțumit fostului ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, pentru că ultima semnătură pe care a dat-o a fost pentru aprobarea unei a doua creșe la Suceava.
„Creșa pe care am solicitat-o a fi construită inițial în zona Cetății de Scaun va fi ridicată în cartierul Europa, pe strada Paris”, a explicat edilul Sucevei.
Tot el a adăugat că, în paralel, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la prima creșă aprobată de Ministerul Dezvoltării, cea din Burdujeni, de pe Dealul Mănăstirii.
„Acolo lucrările au întîrziat pentru că proiectantul a constatat că trebuie făcute niște ziduri de sprijin, deoarece terenul este în pantă. S-a făcut licitația pentru consolidare și vom merge în paralel cu lucrările la creșă și la zidul de sprijin”, a spus Ion Lungu, care ar vrea ca lucrarea să fie finalizată chiar anul acesta.
Cert e că anul viitor municipiul Suceava va avea două noi creșe, construite pe două dealuri pe care s-au făcut cartiere de tineri – Dealul Teodoreni și Dealul Tătărași.

Creșa pentru 10 grupe, cu o capacitate totală de 110 copii, va fi realizată în cartierul Dealul Mănăstirii
Creșa pentru 10 grupe, cu o capacitate totală de 110 copii, va fi realizată în cartierul Dealul Mănăstirii
Creșa pentru 10 grupe, cu o capacitate totală de 110 copii, va fi realizată în cartierul Dealul Mănăstirii
Creșa pentru 10 grupe, cu o capacitate totală de 110 copii, va fi realizată în cartierul Dealul Mănăstirii

Recomandări

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Prima zi de grădiniță, de la 1.5 ani! La Bambino din Suceava aveți grădiniță și creșă cu locuri disponibile

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)