Două chestii cutremurătoare

Dincolo de glumele pe care aproape că m-am săturat de le tot fac la adresa „favoritelor” mele, Steaua și Dinamo, rămâne tragicul adevăr că oricâte planuri, strategii și, în ultimă instanță, iluzii și-ar face și indiferent cât de bune le-ar fi loturile și salariile, finalul fiecărui sezon le aduce cam aceleași rezultate: obiectivul anunțat inițial s-a dezumflat pe parcurs, s-a diluat (de regulă se începe cu „Champions’ League”, continuă cu „Europa League” și sfârșește prin ocuparea unui loc care le trimite, totuși, prin Europa, dar cu tururi preliminarii, adesea finalizate prin eliminări timpurii), iar dacă ar fi să avem parte de arbitraje doar oneste, atunci ambele ar trebui să fie fericite dacă scapă de retrogradare. N-am avut parte de meciurile lor de duminică în direct, întrucât la orele alea eram la un concert în București. Cânta unu’, Bryan Ferry, de care bag mâna în foc că n-a auzit nici măcar un singur fotbalist român, ci doar cei de la Arsenal ori Manchester. E unul din amănuntele care „fac diferența” dintre ce se joacă acolo și ce (nu) se joacă la noi. Am avut totuși o suficientă doză de masochism încât să văd, integral, înregistrările celor două meciuri. Fiecare din ele a avut ceva cutremurător. În cel al Stelei, aproape că n-are importanță că s-a mai petrecut și altceva în afară de asasinatul comis de Gardoș. Scena a fost horror 100% și mi le-a reamintit pe cele mai vechi: crimele comise cu aceleași „arme” de Ganea și de Lăcătuș, pe care le văzusem live la vremea lor. Nu-ți trebuie nici ochi exagerat de ager, nici minte prea multă pentru a-ți da seama că numitul Gardoș e doar un (alt) bivol, din specia Rădoi, pentru care dovedirea atașamentului față de stăpân este unicul argument. Cu fotbalul n-au nici o treabă, nici ăsta, nici ăla. Ei sunt doar niște bivoli devotați. Ca atare, nu m-ar mira ca și Gardoș să devină, cât de curând, indispensabil Naționalei. Dincolo, la Dinamo – Rapid, cutremurătorul a constat nu în comportamentul pușcăriabil al suporterilor, ci în faptul că pe teren 22 de neisprăviți plus rezervele au reușit ca timp de 90 de minute să nu joace nici un pic de fotbal. Cică a fost un „război tactic”. Ia ghiciți ce fac eu pe toată tactica lor.