Foc mare

Două case și două anexe dintr-o gospodărie, afectate de un puternic incendiu



Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea

Incendiu puternic în seara zilei de sâmbătă, 8 martie, la o gospodărie din Marginea.
A fost o intervenție extrem de dificilă, și asta pentru că mai multe construcții erau înghesuite pe o suprafață destul de mică.
În final, flăcările au mistuit o casă, un adăpost de animale și o magazie. A fost afectat parțial acoperișul unei case, care era amplasată în aceeași curte.
Pentru că intervenția a fost dificilă, la fața locului au fost trimise 6 autospeciale de stingere ale pompierilor militari și civili, dar și o ambulanță SMURD.
Pompierii spun că totul a plecat de la coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea

Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea
Incendiul de la Marginea


Recomandări