Două autovehicule implicate într-un accident rutier la Moara

Cele doua persoane ranite se aflau in autoturismul Honda

Două persoane au fost rănite, în urma unui accident petrecut astăzi la prânz, pe un drum din comuna Moara. Accidentul a avut loc în jurul orei 12.00, pe drumul comunal care leagă comuna Moara de drumul național DN 2. Pe un sector de drum asfaltat a avut loc o coliziune dintre două autovehicule, un autoturism marca Honda și o autoutilitară Isuzu, care s-au acroșat unul pe celălalt în zona stânga față. În urma impactului destul de puternic, o femeie și bebelușul ei, ambii aflați în autoturism, au avut nevoie de îngrijirile medicale ale unui echipaj SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava și a unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Suceava. După acordarea primului ajutor, cele două victime conștiente ale accidentului au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații suplimentare. Din primele cercetări efectuate de polițiști la locul accidentului, unul dintre vehiculele implicate în accident a depășit banda de mers, pătrunzând cu partea stângă pe contrasens. Urmează ca cercetările să stabilească cui aparține vina producerii accidentului.

Cele doua autovehicule s-au acrosat pe drumul comunal din Moara
Cele doua autovehicule s-au acrosat pe drumul comunal din Moara
Cele doua persoane ranite se aflau in autoturismul Honda
Cele doua persoane ranite se aflau in autoturismul Honda

Recomandări

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

O furtună teribilă a ucis un bucureștean și a pus în pericol alți zeci de alergători, la o competiție montană