În medie, ar rezulta patru sferturi de finală așa și așa. Dar mai degrabă mă aștept la meciuri încinse și măcar la o surpriză dacă nu chiar la două. În mod cert, marile favorite s-au menajat suficient, astfel încât să înceapă să joace chiar fotbal în ultimele (patru cele alese) trei meciuri ale turneului final. Hai să vedem cum se prezintă sferturile. Primul ar fi Cehia – Portugalia. Pe hârtie, favorita este Portugalia, măcar în ideea că are un fotbalist, Cristiano Ronaldo, capabil oricând să rezolve un meci de unul singur. Pe lângă el, mai sunt încă vreo doi capabili de isprăvi notabile. Specia aceasta lipsește din lotul Cehiei. În schimb, cehii au un portar, Petr Cech, care în zi bună nu știe să scoată mingea din poartă. Merg pe Portugalia, totuși, la scorul de 2-1. Între Spania și Franța nu știu cine ar miza pe Franța, cu toată prestația ei spectaculoasă de la început. Pe parcurs însă, parcă s-a mai domolit, deși scorul în sine din meciul cu Suedia nu spune mare lucru, și ea până acum pusă mai degrabă pe odihnă, neforțând câtuși de puțin în vreuna din partidele jucate. Surprinzător e doar faptul că Del Bosque, simbol al Real-ului, și-a pliat tactica după nucleul Barcelonei din lot. Sper însă să fie doar o strategie temporară, de adormit vigilența adversarilor, iar de-acum înainte să impună ceea ce știe cel mai bine: atac și iar atac, nu tiki și iar taka! Momentul potrivit ar fi chiar meciul cu Franța. Ce ziceți de un 3-0? Cel mai dezechilibrat sfert se arată a fi Germania – Grecia, între o echipă care chiar a impresionat și una care pare calificată mai degrabă întâmplător. Atenție: așa părea Grecia și acum 8 ani, când s-a cărat acasă abia după finală, ba și cu trofeul în cârcă. Parcă totuși ar fi prea de tot să recidiveze, așa că eu zic că un 2-0 pentru Germania. În sfârșit, meciul cel mai echilibrat: Anglia – Italia. Aici, chiar nu știu ce să zic. Și Rooney, și Balotelli pot câștiga meciul. Parcă văd un egal după 90 de minute, 1-1, cu prelungiri fără gol și penaltiuri la care câștigă Italia, că are un portar mai bun și care-și dorește mult libertatea și după ce se va reîntoarce acasă. Să vedem de unde va veni surpriza. Deși parcă nu-mi doresc vreuna.