Alte două ambulanțe noi, din seria celor 25 promise de Ministerul Sănătății, sunt așteptate să sosească la Suceava în cursul zilei de miercuri.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, este vorba de două mașini Mercedes, tip B, 4×2, destinate urgențelor de gradul II.
Autosanitarele sunt dotate, printre altele, cu aspirator (staționar și portabil), targă mobilă și targă rigidă (cu suprafață dură, utilă în cazul pacienților cu afecțiuni la coloană), defibrilator, saltea vacuum (care ia forma corpului) și atele de același tip, laringoscop, butelie de oxigen, pulsoxiometru, tensiometru.
Potrivit unui grafic de livrare a ambulanțelor, tot câte două mașini urmează să vină la Suceava în februarie, aprilie și iunie. Parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță va fi completat cu încă 8 mașini, din care una va fi livrată în mai, iar 7 în iulie.
Primele ambulanțe din seria celor 25 promise de Ministerul Sănătății au ajuns, la Suceava, spre finele anului trecut. Este vorba de 9 ambulanțe, pe care Serviciul Județean de Ambulanță le-a și pus în circulație.





