Coliziuni

Două accidente în timp scurt, pe șoselele din județul Suceava

Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Gura Humorului

În decurs de numai câteva ore s-au înregistrat două accidente rutiere pe șoselele din județul Suceava. La prima vedere nu par accidente foarte grave, dar chiar și așa trei persoane au fost transportate la spital pentru a fi monitorizate și tratate medical pentru a evita orice complicație.
Primul accident a avut loc la Gura Humorului, între o autoutilitară și un autoturism. În urma impactului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile și a aterizat într-un șanț adânc de câțiva metri.
Au fost două persoane implicate în accident, conștiente și cooperante, care au fost monitorizate medical. Doar una dintre ele a necesitat transportul la spital, pentru investigații suplimentare. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Gura Humorului

Al doilea eveniment rutier s-a petrecut la Rădăuți. S-au ciocnit două autoturisme, iar cei doi șoferi au primit îngrijiri medicale, pentru ca ulterior să fie transportați la spital, pentru investigații suplimentare.
Și aici au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Rădăuți

Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Gura Humorului
Accidentul de la Rădăuți
Accidentul de la Rădăuți

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total