Cercetări

Două accidente de muncă grave, în județ, în ultimele două zile

Două accidente de muncă grave s-au petrecut în județ în ultimele două zile. În timp ce victimele au fost internate în Spitalul Suceava pentru îngrijiri medicale, incidentele sunt cercetate de polițiști și de inspectorii de muncă.
Luni, în jurul orei 09.00, un bărbat de 39 ani, din comuna Mălini, angajat al unei societăți ce are ca obiect de activitate exploatarea de material lemnos, a fost lovit în cap de o creangă care s-a desprins dintr-un arbore pe care tocmai îl tăiase. Bărbatul se afla în locul numit „Pârâu Fântânele” de pe raza Cantonului Silvic Boicu, din cadrul Ocolului Silvic Mălini, în momentul în care a fost rănit.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pe ambulanță care i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale. La Spitalul Suceava, unde a fost transportat ulterior, muncitorul a fost diagnosticat cu leziuni craniene și cerebrale deosebit de grave și contuzii la coloana cervicală. Bărbatul se afla în comă ca urmare a accidentului de muncă suferit și a fost internat direct la Reanimare.
Ieri, în jurul orei 9.30, un bărbat de 45 ani, din județul Botoșani, a fost rănit grav în timp ce executa lucrări de cofrare la un cămin de beton. Victima a căzut de la înălțimea de patru metri și a rămas imobilizată în interiorul căminului. Incidentul s-a petrecut pe un șantier din Ilișești, iar pentru salvarea muncitorului detașamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.
„Echipajul de salvatori a pătruns la locul accidentului, a acordat victimei primele îngrijiri medicale, apoi a extras rănitul și l-a predat echipajului SMURD”, se arată într-un comunicat transmis ieri de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. „S-a rupt un panou sub el. Completa centura de beton, erau practic ultimii 20 de cm rămași de turnat. Un pas greșit, s-a dezechilibrat și a căzut”, a relatat ieri modul în care s-a petrecut accidentul șeful de șantier, Bogdan Lazăr.
Muncitorul a fost transportat la Spitalul Suceava, unde medicii l-au diagnosticat cu multiple traumatisme în zona capului și o fractură la piciorul stâng.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens