Dosarul „Mătușa Tamara” ar putea fi trimis la Curtea Constituțională



Dosarul în care Adrian Năstase este judecat alături de fostul său consilier Ristea Priboi și de fostul șef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, Ioan Melinescu ar putea fi suspendat și trimis la Curtea Constituțională pentru soluționarea unor excepții, decizia putând fi atacată cu recurs.
La termenul marți al procesului, avocatul lui Ioan Melinescu, fost președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), a invocat trei excepții de neconstituționalitate vizând OUG 134/ 2005 privind organizarea și funcționarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
În primul rand, avocatul Ion Cazacu, a susținut că Legea 54/2006 prin care s-a aprobat OUG 134/2005 este neconstituțională pentru că, potrivit Constituției, nu se pot face reglementări privind puterile statului, precum cea judecătorească, în care este inclusă și DNA, prin ordonanțe de urgență, ci doar prin legi. Avocatul le-a spus magistraților că „atât Ordonanța 134, cât și legea prin care ea a fost aprobată sunt neconstituționale”.
În a doua excepție, Cazacu a invocat neconstituționalitatea unor articole din OUG 134/2005 care ar contraveni articolelor 131 alineat 3 și 132 alineat 1 din Constituție. Avocatul a explicat că DNA prin legea sa de organizare funcționează ca „organism autonom cu personalitate juridică proprie”, adică nu este supus controlului ierarhic și nu răspunde în fața ministrului Justiției, nici a procurorului general și că „astfel se sutrage unui control constituțional propriu-zis”.
În al treilea rând, avocatul a arătat că procurorii sunt numiți la această structură de procurorul șef al DNA, Daniel Morar, nu de președintele țării așa cum prevede Constituția.
În aceste condiții, apărătorul a arătat că din această cauză procurorii care au întocmit rechizitoriul în dosar „au lucrat în afara Constituției astfel că toate actele de urmărire penală din acest caz ar fi nule”.
Avocatul a solicitat instanței suspendarea judecării cauzei si trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea acestor excepții.
Instanța Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis cererile și a dipsus suspendarea cauzei. Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul 9 judecători.
În cauză a fost stabilit un termen provizoriu pentru 16 aprilie.
În acest dosar, Adrian Năstase a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită și divulgare de informații, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Adrian Năstase, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită și la dare de mită.
Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Ioan Melinescu, în calitate de membru al Plenului Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, i-a contactat, cu sprijinul persoanei denunțătoare, pe Ristea Priboi și pe Adrian Năstase, cărora le-a comunicat că, în cadrul instituției în care își desfășura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari, într-un cont bancar având-o ca titular pe Năstase Daniela, soția lui Adrian Năstase.
Cu această ocazie, Melinescu i-a promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară. Năstase Adrian s-a declarat de acord cu propunerea respectivă, arătând că urmărește această finalitate, susțineau procurorii.
„Ca urmare a acestei înțelegeri, după numirea sa, la data de 28.12.2000, în funcția de prim-ministru al Guvernului României, Năstase Adrian a determinat, în prima ședință de guvern, emiterea H.G. nr.1399/30.12.2000, pe care a și semnat-o în calitate de prim-ministru. Prin respectiva hotărâre a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor Melinescu Ioan, fiind revocat fostul președinte Cucu Adrian, precum și unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificărilor legate de proveniența și circumstanțele depunerii sumei de 400.000 USD în contul Danielei Năstase)”, preciza DNA.
După numirea în funcție, „Melinescu Ioan a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Năstase Daniela), și a înmânat-o, în prezența denunțătorului, lui Priboi Ristea, consilier al primului ministru Năstase Adrian, cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă”.
În 18 ianuarie 2006, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a sesizat organele de urmărire penală cu privire la dispariția lucrării nr.S3439/1999.