Dosarul în care Dumitru Morhan, președintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), este judecat pentru că ar fi încercat s-o înșele pe văduva lui Ștefan Tcaciuc, ex-deputat în Parlamentul României din partea minorității ucrainene, a făcut cale întoarsă la Suceava. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis ieri recursurile formulate atât de Dumitru Morhan, cât și de UDUR, împotriva sentinței Curții de Apel Suceava din urmă cu mai multe luni. De asemenea, s-a luat decizia casării sentinței de condamnare la șase ani de închisoare, iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.
Referitor la această soluție, Dumitru Morhan a declarat că s-a făcut dreptate. „Mereu am fost nevinovat și soluția de la Înalta Curte de Casație și Justiție dovedește că nu am înșelat pe nimeni. În următoarea etapă voi demonstra adevărul, și asta în ciuda tuturor celor care au încercat să mă distrugă. Vreau să le mulțumesc celor care au fost alături de mine în toată această perioadă și care s-au rugat pentru mine, în special preoți și reprezentanți ai diferitor culte religioase”, a spus președintele UDUR.
Care sunt acuzațiile împotriva lui Morhan
În acest dosar, Dumitru Morhan fusese condamnat la șase ani de închisoare de Tribunalul Suceava, soluție menținută și la Curtea de Apel Suceava. Președintele UDUR a fost trimis în judecată la sfârșitul lunii octombrie 2009, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, sub acuzația că fostul prim-vicepreședinte al Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), actual președinte al Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România, s-a folosit de falsuri în acte și de martori mincinoși pentru a obține de la familia defunctului președinte al UUR, Ștefan Tcaciuc, importante sume de bani, care în realitate nu au fost împrumutate de Morhan lui Tcaciuc.
La mijloc sunt două împrumuturi, de 80.000 de dolari americani, respectiv 2,2 miliarde de lei vechi (220.000 de lei), pe care Dumitru Morhan i-ar fi dat în 2001, respectiv 2003, fostului deputat Ștefan Tcaciuc, în baza a două contracte despre care procurorii afirmă că sunt măsluite.
După moartea parlamentarului, în iulie 2005, Morhan a calculat și dobânzile și penalitățile la aceste împrumuturi nerestituite și a cerut, în total, familiei Tcaciuc și Uniunii Ucrainenilor din România 97.643 de dolari și circa 2,6 miliarde de lei vechi.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava consideră că răposatul Ștefan Tcaciuc nu a luat niciodată acele împrumuturi, totul fiind o escrocherie.
Inițial, Morhan a avut câștig de cauză
Înainte de a fi trimis în judecată de procurorii suceveni, Dumitru Morhan s-a judecat în instanțele civile cu Virginia Tcaciuc, văduva fostului deputat. Culmea este că în cursul anului 2007, judecătorii i-au dat câștig de cauză președintelui UDUR și au obligat-o pe Virginia Tcaciuc să restituie cei 80.000 de dolari împrumutați de soțul ei în 2001.
Sentința de atunci a avut la bază mai multe expertize criminalistice, în urma cărora s-a ajuns la concluzia că semnăturile nu au fost falsificate.
Ulterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au ajuns la altă concluzie, în sensul că falsul nu era la semnături.
Mai exact, Dumitru Morhan ar fi falsificat niște formulare tipizate, făcute pentru alegerile din 2000, formulare în alb pe care se găsea doar antetul Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), ștampila și semnătura președintelui Ștefan Tcaciuc.
Având semnătura originală a lui Tcaciuc (cu o pastă neagră de pix), Morhan –susțin anchetatorii – nu a făcut altceva decât să completeze la un calculator așa-zisul contract de împrumut între el și președintele de atunci al UUR, în valoare de 80.000 de dolari, bani pe care reprezentantul etnicilor ucraineni în Parlamentul României ar fi trebuit să-i returneze un an mai târziu. Același formular tipizat a fost folosit și în cazul celui de-al doilea contract de împrumut, în valoare de 2,2 miliarde de lei vechi, încheiat de această dată între Morhan și UUR, reprezentată de Ștefan Tcaciuc.
Martorii, cheia dosarului
Potrivit rechizitoriului de trimitere în judecată, Dumitru Morhan nu a verificat dacă în zilele în care au fost încheiate cele două contracte, pe 14 octombrie 2001, respectiv 8 martie 2003, Ștefan Tcaciuc se afla în localitate.
Cercetările oamenilor legii, completate de acte doveditoare și declarații a numeroși martori, au scos la iveală faptul că, în cele două zile în care Dumitru Morhan susține că, acasă la el, a parafat împrumuturile alături de deputatul Tcaciuc, ultimul se afla la sute de kilometri distanță.
Inițial, în fața judecătorilor au fost aduși doi martori care au susținut că, în ziua încheierii contractului de împrumut în valoare de 80.000 de dolari, l-au văzut pe Tcaciuc în casa lui Morhan.
Ulterior, însă, cei doi martori suspecți au dat înapoi și au susținut că nu l-au văzut pe Ștefan Tcaciuc, așa cum au declarat inițial, ci știau povestea cu împrumutul de la cunoștința lor, Dumitru Morhan.
În 2003, Morhan a fost exclus din UUR de Tcaciuc
Dumitru Morhan și Ștefan Tcaciuc au condus împreună, la un moment dat, Uniunea Ucrainenilor din România. În 2000, Morhan a devenit vicepreședintele Uniunii, conduse pe atunci de Tcaciuc. Trei ani mai târziu, însă, cei doi aveau să devină dușmani de moarte.
Morhan a fost exclus din UUR pe motiv că a întocmit în fals un contract prin care organizația ucrainenilor prelua contravaloarea convorbirilor telefonice efectuate de către firma familiei sale, SC Invest Com Impex SRL Milișăuți.
Un alt motiv al excluderii lui Morhan din UUR a fost acela că ar fi înșelat mai mulți ucraineni din România și Ucraina prin împrumutarea unor sume mari de bani.
Ulterior, Dumitru Morhan a înființat Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România (UDUR), iar între el și Ștefan Tcaciuc a început o luptă care nu s-a terminat nici după moartea fostului parlamentar.
La loc comanda
Dosarul lui Dumitru Morhan, trimis spre rejudecare la Suceava
