Mai mulți suporteri ai formației Juventus Fălticeni s-au ales cu dosare penale, după ce au deranjat ordinea și liniștea publică în miez de noapte, sărbătorind promovarea echipei favorite. Deși la o zi după marea victorie din meciul de baraj, aproximativ 20 de suporteri au continuat să sărbătorească și în noaptea de duminică spre luni. După ce au băut în mai multe crâșme din Fălticeni, suporterii s-au adunat în centrul municipiului și au început să scandeze numele echipei favorite. Din nefericre, pentru ei, în blocurile din zonă, nu toți locatarii erau fani ai Juventusului Fălticeni (fost Forăști), unii dintre ei sunând la Poliție, deranjați că nu pot să doarmă din cauza microbiștilor de afară. Omenii legii au venit la locul faptei, iar lucrurile s-ar fi rezolvat cu vorba bună, dacă unii dintre susținătorii fotbaliștilor fălticeneni nu ar fi pus-o de un foc de artificii, fără, însă, a avea nici un fel de autorizație în acest sens. În acel moment, polițiștii au intervenit și le-au întocmit suporterilor „artificieri” dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri și deținerea și folosirea de amestecuri pirotehnice în scop de distracție.
Sâmbătă, jucătorii Juventus-ului din Fălticeni au promovat în Divizia C, după ce au bătut la Borsec, cu 4-3, reprezentanta județului Bistrița, Progresul Năsăud.


