Aproximativ 70 de judiciariști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au scotocit în urmă cu două zile zeci de săli de jocuri din județ, în căutarea minorilor problemă, autori sau posibil autori ai unor fapte antisociale. În cele patru ore ale acțiunii (desfășurate în intervalul 08.00-12.00), polițiștii au scotocit nu mai puțin de 34 de săli de jocuri, gări și autogări, precum și aproape 100 de baruri și restaurante. Acțiunea de miercuri și-a dovedit eficiența, cinci cauze rămase în evidențele IPJ Suceava cu autori necunoscuți fiind rezolvate. De asemenea, polițiștii au dat și peste minori problemă, predispuși în orice moment, din cauza anturajelor suspecte din care fac parte, la comiterea de infracțiuni. Și baza de date a Poliției a avut de cîștigat de pe urma acestei acțiuni, alți 10 indivizi suspecți figurînd acum printre sutele de fotografii stocate în programul „Imagetrack” al IPJ Suceava. Nici găștile de cartier nu au scăpat, nu mai puțin de 9 astfel de grupări fiind „vizitate” de oamenii legii.





