Dosar penal pentru un membru al unei secții ce a smuls buletinul unei femei să vadă cu cine a votat



Polițiștii sibieni au întocmit, duminică, un dosar penal pentru un membru al unei secții de votare din localitatea Roșia, care a fost reclamat că a smuls din mâna unei femei buletinul de vot pentru a vedea cu cine votase, iar la ieșirea din secția de vot i-a adresat injurii.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Județene Sibiu, instituția a fost sesizată de Florin I., în vârstă de 20 de ani, din localitatea Roșia, despre faptul că la secția de votare, după ce sora lui și-a exprimat opțiunea de vot, susținătorul unei formațiuni politice, care era și membru al comisiei de votare, i-a luat acesteia buletinul de vot din mână, înainte de a-l introduce în urnă, pentru a vedea cu cine a votat, după care l-a introdus personal în urnă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„După ieșirea din secția de votare a celor doi frați, membrul comisiei de votare i-a adresat femeii cuvinte jignitoare. Cu prilejul aceleiași sesizări, se precizează că susținătorul acestei formațiuni politice ar fi oferit, în urmă cu două zile, mai multor locuitori, produse alimentare, solicitându-le în schimb să voteze cu un anumit candidat”, se arată în comunicat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că, vineri, persoana reclamată a oferit mai multor persoane din localitatea Roșia, inclusiv surorii reclamantului, produse alimentare, solicitându-le în schimb să voteze candidatul susținut de acesta.
Pe numele respectivului membru al comisiei de votare reclamat s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat.