Polițiștii încearcă să dea de urma persoanei care a găsit o sertărel uitată pe o canapea dintr-un complex comercial din municipiul Suceava.
Hoci I., în vârstă de 61 de ani, cetățean ucrainean, a venit în Vinerea Mare, împreună cu mai multe rude, să facă cumpărături din Suceava.
În jurul orei 16.00, când a ajuns la respectiva locație, ucraineanul s-a așezat pentru câteva minute pe o canapea de pe holul complexului, după care a intrat prin magazinele din apropiere. La un moment dat și-a amintit că lăsase borseta pe canapeaua respectivă, dar când s-a întors nu a mai găsit-o.
„În borseta respectivă se aflau pașaportul păgubitului, legitimația, permisul de conducere, cuponul de pensie și asigurarea pentru autoturism, precum și suma de 100 dolari americani și 650 lei”, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că persoana care a luat respectiva borsetă și nu a predat-o poliției se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de însușirea bunul găsit.
Polițiștii vor verifica imaginile surprinse de camerele de supraveghere video ale complexului comercial, în vederea identificării celui sau celei care a luat respectiva borsetă.
Potrivit legislației, „fapta de a nu preda în termen de zece zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepsește cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă”.