Orașul turc Konya găzduiește în perioada 21-24 aprilie Internațional Children Sports Games, care este practic o mini Olimpiadă destinată copiilor născuți în anii 1999 și 2000. Chiar în prima zi de concurs, atletul Claudiu Daniel Mihăescu, de la CSM Dorna Vatra Dornei a izbutit să se claseze al treilea în proba de 2.000 de metri, cu timpul de 5 minute, 59 de secunde și 6 sutimi, fiind devansat de doi sportivi din Turcia.
„Sunt foarte mulțumit de performanța obținută de Daniel, mai ales că acesta se află la prima convocare la lotul național. Este un rezultat deosebit pentru palmaresul clubului CSM Dorna Vatra Dornei”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
La Internațional Children Sports Games au fost invitați 634 de particpanți din 48 de țări, care se întrec în nu mai puțin de 13 discipline sportive.