Interviu

Dorin Goian: „Observ că de la an la an fotbalul sucevean coboară tot mai tare”



Goian a venit în Suceava pentru o scurtă vacanță
Goian a venit în Suceava pentru o scurtă vacanță

Pe final de an 2010 l-am prins pe Dorin Goian pentru a discuta despre echipa națională, Steaua, Massimo Maccarone și fotbalul sucevean. Ce a ieșit, vedeți în interviul de mai jos.
– Cum a fost anul 2010 pentru fotbalistul Dorin Goian?
– N-a fost un an tocmai rău, însă accidentarea gravă suferită pe data de 1 august, într-un amical cu Dinamo Tirana, m-a dat mult în spate. Am fost nevoit să iau o pauză forțată de 3 luni, însă am strâns din dinți și am revenit pe finalul anului din nou printre titularii lui Palermo.
– Cum a fost revederea cu Massimo Maccarone, coșmarul Stelei de la Middlesborough, jucător transferat de Palermo în vara acestui an?
– Vă dați seama că nu avem cum să nu ne tachinăm pe marginea acestui subiect. Și acum îi spun că mi-a scos din buzunar 100.000 de euro, suma pe care urma să o primească fiecare titular al Stelei în eventualitatea calificării în finala Cupei UEFA. E super băiat Maccarone. Chiar acum, după ce a văzut ce a pățit Steaua în returul de la Napoli și-a adus aminte din nou de scenariul din meciul cu Middlesborough și a ajuns la concluzia că românii sunt tare ghinioniști.
– Referitor la deznodământul partidei retur dintre Napoli și Steaua și voi ați pățit același lucru în campionat, pe San Paolo. Ați încasat gol în al cincilea minut de prelungiri.
– E foarte dificil de jucat la Napoli, pentru că acolo localnicii sunt absolut bolnavi după fotbal și își împing practic favoriții de la spate. În ciuda celor 8-9 partide pe care le-au câștigat după minutul 90 în sezonul de toamnă, să știți că Napoli este o echipă foarte valoroasă. Este meritul lor că nu cedează până la ultimul fluier al arbitrului. În plus, îl au și pe Cavani, fostul meu coechipier de la Palermo, un atacant care în acest moment poate evolua la orice echipă de top din lume.
A avut oferte din Anglia
– Știu că ești de ceva vreme la Palermo și te-ai acomodat bine acolo. De când joci în Italia au mai sosit oferte la club pe numele tău?
– În vară am fost tentat de Blackburn Rovers, echipă din Premier League, cu un salariu cu 50% mai mare decât la Palermo, însă directorul sportiv de atunci al clubului, Walter Sabatini s-a opus transferului, motivând că sunt jucător de bază pentru Palermo. A mai fost și o tentativă de împrumut a celor de la Hapoel Tel Aviv, care au dorit să se întărească în perspectiva participării în Champions League.
– Cu ocazia meciului amical dintre România și Italia disputat în luna noiembrie i-ai avut ca adversari pe Sirigu, Balzaretti și Cassani, coechipierii tăi de la Palermo. Ce impresie și-au format ei despre naționala lui Răzvan Lucescu?
– Pentru că aveam imediat meci în campionat, eu împreună cu Chivu m-am întors la Roma cu charterul echipei naționale a Italiei. Așa că nu doar colegii mei de la Palermo, ci toată delegația italienilor a apreciat jocul practicat de echipa României. Ne-au felicitat cu toții și ne-au spus că avem o echipă valoroasă. Chiar am jucat bine atunci și ne pare rău că nu i-am bătut, ar fi fost excelent pentru moralul nostru.
Împliniri și dezamăgiri
– În urmă cu 10 zile ai împlinit 30 de ani și ai deja o carieră prodigioasă în spate. Care ar fi cel mai plăcut moment trăit de tine în fotbal?
– Momente de care îmi aduc aminte cu plăcere au fost mai multe. Spre exemplu, cele trei calificări consecutive cu Steaua în Champions League. Un loc aparte în inima mea îl reprezintă și meciul cu Olanda de la Constanța, când echipa națională a obținut calificarea la Campionatul European din 2008 ca urmare a golului reușit de mine. Acea participare la turneul final găzduit de Austria și Elveția a reprezentat o experiență incredibilă pentru mine. Nu voi uita niciodată nici bucuria produsă de cucerirea titlurilor cu numărul 22 și 23 cu Steaua.
– Dar cel mai neplăcut moment al carierei tale?
– Poate toată lumea se așteaptă să mă refer la episodul Middlesborough. Să știți că eu acel meci îl trec și la mari deziluzii și la mari realizări. Ca echipă de club din România, să ajungi să fii la doar câteva secunde de o finală de cupă europeană, nu e de ici de colo.
Despre Steaua
– Bănuiesc că ești la curent cu tot ce se întâmplă la fosta ta echipă de club Steaua?
– Îmi fac timp să urmăresc de fiecare dată meciurile Stelei. Marea problemă a Stelei de astăzi este că nu reușește să lege 4-5 rezultate pozitive și de aceea nici nu au cum să fie în fruntea clasamentului. Încă mai au șanse la titlu, dar nu va fi deloc ușor să se impună pentru că trebuie să depășească 5-6 echipe în ierarhie, nu una. În plus, cu atâtea schimbări de antrenori și jucători nu avea cum să fie bine. Acum, odată cu revenirea lui Meme Stoica sper ca lucrurile să reintre în normal. M-aș bucura enorm ca roș-albaștrii să revină în prim planul fotbalului românesc pentru că Steaua va rămâne tot timpul în sufletul meu. Tot ce am realizat în viață până acum se datorează Stelei.
– Cu care dintre foștii tăi colegi de la Steaua mai ții legătura și acum?
– Am rămas în relații bune cu toată lumea de la Steaua, însă cu Neșu, Lovin, P. Marin și Dică vorbesc constant.
– La fel ca Gigi Becali și patronul lui Palermo, Maurizio Zamparini este un personaj ieșit din tipare. Recent am citit o declarație de-a lui, în care spunea că dorește să retragă echipa din campionat, nemulțumit fiind de arbitraje.
– Are și el nebuniile lui, însă nu se pune problema să retragă echipa din campionat, au fost vorbe spuse la supărare. Să știți că Palermo este printre puținele echipe din Italia unde salariile jucătorilor intră în conturi chiar înainte de data scadenței. Iar acesta este doar meritul patronului.
Antrenamente pe 31 decembrie și 1 ianuarie
– De Sărbători ce faci, rămâi la Suceava?
– Aș fi vrut eu, dar nu e posibil. Pe 27 plec în Italia. Avem programate antrenamente chiar și pe 31 decembrie și 1 ianuarie, pentru că pe 6 ianuarie se reia campionatul. Acolo nu prea se ține cont de Sărbătorile de Iarnă, cum e la noi.
– Vorbește-ne puțin și despre fratele tău Lucian, nu prea l-am zărit prin Suceava după încheierea sezonului în Liga I.
– Luci e plecat în concediu peste Ocean, și-a propus să vadă mai multe locuri din SUA avându-l ghid pe fratele nostru Gică. Fotbalistic i-a mers foarte bine după despărțirea de Dinamo, joacă constant bine la Astra și își dorește să rămână în continuare acolo.
– În încheiere, comentează puțin și pe marginea situației în care a ajuns fotbalul sucevean.
– Tot trăiesc cu speranța că lucrurile o să se miște înspre bine, numai că de la an la an fotbalul sucevean se duce parcă tot mai în tare. E mare păcat, pentru că la tradiția și publicul existent pe Areni, Suceava ar trebui să aibă lejer echipă în Liga I. Sper ca odată și odată să vină în fruntea fotbalului sucevean un om care să știe exact ce vrea să facă, astfel încât, cu sprijinul autorităților locale, echipa Sucevei să revină în lumea bună a fotbalului românesc.


Interviu: Dorin Goian: „Observ că de la an la an fotbalul sucevean coboară tot mai tare”
Interviu: Dorin Goian: „Observ că de la an la an fotbalul sucevean coboară tot mai tare”
Goian a venit în Suceava pentru o scurtă vacanță
Goian a venit în Suceava pentru o scurtă vacanță