Scrisoare deschisă

Domnului Ministru Cristian Adomniței, Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului – București

Domnule Ministru, Educația religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii Ortodoxe în viața neamului românesc.
Reintroducerea religiei în școală a fost mai întâi de toate, o reparație de ordin moral, o ieșire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund religios. Situarea orei de religie în trunchiul comun al disciplinelor din învățământul preuniversitar a dat naștere unor discuții contradictorii. N-a fost deloc ușoară lupta Bisericii Ortodoxe Române, pentru a determina factorii de răspundere să accepte integrarea religiei în rândul celorlalte discipline predate în învățământul primar, gimnazial și liceal, iar acum oameni de rea credința încearcă din nou excluderea ei.
Prin predarea religiei în școală elevul – cetățeanul de mâine al țării dobândește cunoștințe și deprinderi de comportare religios-morală. Fără cunoștințele religioase nu se pot înțelege, prețui și păstra valorile culturii noastre, care au rădăcini religios-creștine. în mod concret este vorba despre valorile de patrimoniu create și păstrate pe pământul Bucovinei și pe întreg cuprinsul țării noastre.
Pentru mai marii Uniunii Europene nu valorează nimic nici creștinismul, cu rădăcinile culturii sale europene, și nici chiar Dumnezeu, al cărui nume au refuzat să-l înscrie în Constituția Uniunii Europene, așa cum au făcut-o cândva și cei din Uniunea Sovietica.
Domnia Voastră, Domnule Ministru, exprimându-vă că religia e mai mult ca o-poveste, ca un mit care se spune unui copil mic, jucați silit, ca să nu zicem inconștient, așa cum vă cântă cei înhămați la carul globalizării, care au ca scop printre altele și excluderea icoanei și a religiei din școală.
Trebuie să se știe că Biserica lui Hristos este și Biserica neamului nostru românesc, neam care a supraviețuit tăvălugului sovietic ateu și va supraviețui și UE-ului apostat.
Dumnezeu ne-a încredințat de dăinuirea credinței noastre prin cuvintele fiului Său, Domnul Iisus Hristos, care a spus: „nici porțile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Matei 16,18).
Ne asociem și Noi apelului transmis de Prea Fericitul Părinte Daniel. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Nici un liceu fără Dumnezeu”, precum și a solicitării adresate Domniei Voastre, de înalt Prea Sfințitul Mitropolit Bartolomeu, și anexăm alăturat, adeziunile tuturor preoților participanți la conferința preoțească din 14 februarie 2008, desfășurată la Protopopiatul Suceava.
Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță