Rudele celor 96 de persoane ucise în accidentul avionului președintelui Poloniei, Lech Kaczynski, au început, la Moscova, identificarea cadavrelor, majoritatea desfigurate, iar ziua de ieri este una de doliu național în Rusia, relatează AFP.
Cadavrul președintelui, identificat de fratele geamăn al acestuia, Jaroslaw, a fost repatriat duminică la Varșovia.
Cele ale celorlalte victime, între care soția președintelui și numeroși înalți demnitari polonezi, se află la morga din Moscova, unde au fost transferate în urma accidentului care s-a produs în apropiere de Smolensk (vest).
Rusia, ale cărei relații cu Polonia erau tensionate în ultimii ani, se afla ieri în zi de doliu național.
Președintele rus, Dmitri Medvedev, a vizitat Ambasada Poloniei la Moscova, depunând un buchet de trandafiri roșii în fața unui portret al omologului său mort, și soției acestuia, după care a semnat într-o carte deschisă pentru condoleanțe.
Steagurile țării și capitalei, la care au fost legate panglici negre, erau coborâte în bernă, iar posturile de televiziune și de radio au anulat toate emisiunile de divertisment și publicitate.
Ilustrând șocul suscitat de această tragedie, cotidianul proguvernamental rus Izvestia scria despre „durerea fără frontiere” din lume.
Aproximativ 120 de rude ale victimelor accidentului aerian au sosit la Moscova în timpul nopții de duminică spre luni, iar alte 100 de persoane erau așteptate în timpul zilei, a declarat viceprimarul capitalei ruse, Piotr Biriukov, pentru postul rus de televiziune.
Un prim grup s-a deplasat, ieri dimineața, la Morga numărul 3 din Moscova, un imobil alb de mari dimensiuni, situat într-un cartier industrial din sudul orașului, pentru a identifica victimele, potrivit unui fotograf al agenției franceze de știri.
Poliția a blocat circulația în cartier și a interzis accesul jurnaliștilor, obligați să stea la peste 200 de metri de intrare.
Medici și psihologi îi însoțeau pe polonezi, urmând să ofere asistență „pe toată durata procedurii de identificare”, a anunțat ministrul rus al Sănătății, Tatiana Golikova, citată de Interfax.
Numeroase ambulanțe și aproximativ zece vehicule de poliție erau parcate în apropierea morgii, unde erau, de asemenea, mobilizați zeci de polițiști, în ținută de camuflaj, potrivit unui fotograf AFP.
Identificarea ar putea dura „trei până la patru zile”, a declarat Biriukov, majoritatea cadavrelor fiind foarte afectate. „Vom face tot posibilul pentru a efectua acest lucru bine și repede”, a adăugat Golikova.
Doar 14 cadavre sunt identificabile „fără probleme”, a declarat duminică ministrul polonez al Sănătății, Ewa Kopacz, pentru postul polonez privat de televiziune, tvn24.
„Alte zece cadavre ar putea fi identificate, probabil, prin anumite semne particulare”, a apreciat ea.
Pentru identificarea celorlalte cadavre sunt necesare teste genetice, a subliniat ministrul, fără a preciza dacă printre acestea se află și corpul soției președintelui polonez.
Avionul prezidențial polonez s-a prăbușit, sâmbătă dimineața, după mai multe încercări de aterizare, în condiții meteorologice de ceață densă.
Autoritățile ruse exclud ca o problemă tehnică să fi cauzat această catastrofă și apreciază că piloții polonezi au ignorat ordinele din partea controlorilor aerieni ruși, care voiau să direcționeze avionul către un alt aeroport, din cauza condițiilor meteorologice.
Delegația poloneză se afla în drum spre Katin, în apropiere de Smolensk, pentru a participa la o ceremonie oficială organizată la mormintele celor 22.000 de ofițeri polonezi executați în mod sumar, cu 70 de ani în urmă, în aprilie 1940, de către poliția stalinistă.