Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a declarat, marți, că plantarea a două milioane de hectare de teren silvic este o cifră „aberantă”, precizând că multe dintre aceste suprafețe sunt degradate și nu aparțin statului, ci sunt proprietăți private, scrie Mediafax.„Noi ne-am angajat, prin Codul Silvic, că plantăm două milioane de hectare de teren silvic. Eu, la ora aia, am spus că e o cifra aberantă. A fost un scandal uriaș, că eu nu vreau împăduriri, și atunci am zis ok, rămâne așa. Aceste două milioane sunt terenuri degradate, însă, în mare parte nu sunt ale statului, ci sunt private. Dar ce au reușit românii să facă? Din teren degradat să și-l comunice ca și teren agricol, sau fâneață, sau pășune și primesc de la APIA sume considerabile, de până la 400 de euro pe hectar. Dacă s-ar împăduri complet, ei nu ar mai primi nimic, pentru că împădurirea o facem noi, că stat, gratis. Pentru că se consideră că pădurea produce ea, dar produce peste 70 de ani și la noi, la români, nu există, încă, spiritul de a face ceva pentru nepoți”, a spus Pană, într-o conferință de presă, organizată marți.