Doi tineri suceveni, Florin Alexandru Hrebenciuc și Radu Constantin Pricope, își lansează, joi, 19 noiembrie a.c., o carte în care se abordează problematica tuturor instituțiilor cu putere legislativă din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Evenimentul va avea loc la City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, iar cartea se numește „Legislativul în spațiul Uniunii Europene”.
Cartea prezintă interes pentru cei care studiază atât științele politice, cât și dreptul, administrația publică, relațiile internaționale și jurnalism.
În prezentarea cărții, lectorul universitar de la Catedra de Drept comunitar din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din București, dr. Liviu Ungur, apreciază că „autorii, prin intermediul lucrării lor, tratează o temă pe cât de interesantă pe atât de laborioasă, identificând și tratând cu rigurozitate instituțiile legislative din cele douăzeci și șapte state membre ale Uniunii Europene, cât și ale acesteia din urmă. Cercetarea făcută de autori a surprins atât caracteristicile generale ale instituției parlamentare în ansamblu, cât și specificitatea fiecărei instituții naționale și comunitare. Lucrarea este prezentată într-o notă de originalitate, nu numai prin ineditul temei abordate, ci și prin structura, analiza, rezultatele și concluziile la care ajung autorii”.
Florin Hrebenciuc este licențiat în economie și în inginerie electrică și știința calculatoarelor, doctorand în inginerie electronică și telecomunicații și are studii de master în Managementul Administrației Publice în Țările Uniunii Europene, Management informatic în industrie și administrație în Țările Uniunii Europene, Studii Europene și Managementul Relațiilor Internaționale și al Cooperării Transfrontaliere.
În ceea ce-l privește pe Radu Pricope, acesta este licențiat în științe juridice și științe economice, are un master în Managementul Administrației Publice în Țările Uniunii Europene. Pricope este membru definitiv al Uniunii Colegiilor Consilierilor Juridici din România – Colegiul Consilierilor Juridici Suceava, deține un brevet de manager în turism, iar în momentul de față este consilier județean în Consiliul Județean Suceava și consilier la Cancelaria Prefectului județului.